• Годишен архив за 2018
  • Годишен архив за 2017
  • Годишен архив за 2016
  • Годишен архив за 2015
  • Годишен архив за 2014
  • Годишен архив за 2013
  • Годишен архив за 2012
  • Годишен архив за 2011
  • Годишен архив за 2010
  • Годишен архив за 2009
  • Годишен архив за 2008
  • Годишен архив за 2007
  • Годишен архив за 2006
  • Годишен архив за 2005
  • Годишен архив за 2004
  • Годишен архив за 2003
Μετάφραση
EnglishБългарскиČeštinaNederlandsFrançaisDeutschΕλληνικάעבריתÍslenskaItalianoLatīnaLietuvių kalbaPolskiPortuguêsRomânăРусскийSlovenčinaSlovenščinaEspañolSvenskaTürkçe
Τα κείμενα των υλικών είναι με τη μορφή, που υποβάλλονται από τους συγγραφείς και δεν εκφράζουν οποιεσδήποτε αλλαγές ή περικοπές, δηλώσεις που έγιναν κατά τη διάρκεια του συνεδρίου, συζητήσεις ή kargli πίνακες ή κατά τη δημοσίευση στα μέσα ενημέρωσης.

O contribuție digitală de Vladimir Mitev

800px-BGKaliakra-fortress-2003Cetatea Kaliakra, Dobrogea de Sud (foto: IvanGeoPetrov)
Mulțumiri din suflet pentru Aurelian Giugăl, Emanuel Copilaș, Ronald Young
și Institutul pentru Economie și Relații Internaționale și pentru toți aceia
care mi-au împărtășit opiniile lor și au susținut în diferite feluri pregătirea acestei cărți digitale
© Baricada, A-specto, Gândul, PS News, Ionita’s, Bilten (pentru textele lor)
Ceea ce nu e specificat ca copyrighted aparține Blogului ”Podul Prieteniei” și a lui Vladimir Mitev. Ea este disponibilă și licențată după licența Creative Commons această:
Creative Commons Attribution 4.0 International License.
Ruse, 2017

*****

 

Conținut

Introducere

A. Dezvoltarea infrastructurii

A.1. România și Bulgaria merg în direcții diferite privind colaborarea transfrontalieră (de Vladimir Mitev)

A.2. Podul prieteniei și Româno-Bulgaria Mare (de Sorin Ionița, Ionița`s Blog)

B. Interacțiuni de politică externă

2016: Inițiativa eșuată a românilor de înființare a unei flote comune NATO în Marea Neagră

B.1. Eșecul lui Iohannis la Sofia (de Vladimir Mitev, A-specto)

B.2. Cum a ajuns România de la „flotila NATO în Marea Neagră” la „o prostie” (de Andrei Luca Popescu, Gândul)

2017: Iniţiativa pentru infiinţarea unei macroregiuni europene a Mării Negre

B.3. Λιούμπομιρ Kyuchukov: Europa trebuie să aibă strategie pentru regiunea Mării Negre, singura mare europeană, momentan, ”fără stăpân” (de Vladimir Mitev)

B.4. Georgi Pirinski: România și Bulgaria ar putea iniția dezvoltarea unei strategii macroregionale privind regiunea Mării Negre (de Vladimir Mitev)

B.5. Dimităr Bechev: Este vital pentru Bulgaria să evite marginalizarea sa într-o Uniune Europeană care se schimbă (de Vladimir Mitev)

B.6. Perspective critice privind dezvoltarea Bulgariei în Europa celor două viteze (de Vladimir Mitev)

B.7. De ce vizitele președintelui bulgar Radev la București și Atena au fost importante (de Vladimir Mitev, Baricada)

B.8. România și Bulgaria, prietenie cu năbădăi în UE (de Dan Nicu, PS News)

B.9. Maria Grapini: România și Bulgaria trebuie să intensifice schimbările economice, culturale și educaționale pentru a fructifica posibilitățile în UE (de Vladimir Mitev, Baricada)

Concluzii

*****

Introducere

De mult timp am fost întrebat de către străini de ce românii și bulgarii sunt (mai) reținuți unii față de alții. Poate că istoria va da un posibil răspuns.

În timpul socialismului, România și Bulgaria au avut vectori diverși în politica lor externă. România a fost un caz interesant de țară a Blocului Estic care dezvolta relații cu SUA, Marea Britanie, China și Israel, păstrând o anumită distanță față de Uniunea Sovietică. În același timp, Bulgaria a dezvoltat legături puternice cu Moscova în timpul lui Brejnev, dar își căuta alți aliați externi și economici, precum Germania de Vest și Japonia, în epoca lui Gorbaciov.

Încă mulți români împărtășesc concepția anilor ʽ70 ai secolului trecut, când ”bulgar” era un alt termen pentru rus (un popor care, în general, provoacă emoții neplăcute la nordul Dunării). Se pierde din vedere faptul că între timp Bulgaria a intrat în NATO și UE.

Un alt obstacol ce a acționat împotriva relațiilor bilaterale ar putea fi și faptul că, în Primul Război Mondial și în Cel De-Al Doilea Război Balcanic, România și Bulgaria au fost dușmani, apărând mai apoi diferendele teritoriale, care au trebuit să fie rezolvate mai apoi.

Dar egoismele naționale par învechite, acum când ambele țări se lovesc de provocările serioase ale dezvoltării economice și diminuarea decalajelor de dezvoltare economică (venituri și alte realități sociale) față de alte țări europene. Timpurile se schimbă și este interesant de văzut dacă doar inerția istorică le împiedică pe cele două popoare să colaboreze mai mult, spre binele ambelor țări.

În pofida faptului că ambele sunt membre NATO și UE, pare că ambele țări continuă să-și definească prioritățile proprii de politică externă în diferite feluri. În ceea ce privește regiunea Mării Negre, România dorește izolarea Rusiei, ținând cont de interesele sale strategice în Republica Moldova și de importanța relațiilor strategice cu SUA. Chiar dacă Bulgaria are aceiași parteneri externi din Occident, ea este mult mai deschisă la o anumită interacțiune cu Rusia și la crearea unei colaborării regionale egale între toate țările din regiunea Mării Negre. Se observă că Bucureștiul și Sofia nu acționează de unele singure în regiune, fiind plasate în cadrul intereselor occidentale mai largi, încercând totodată să-și păstreze o anumită inițiativă regională.

O altă chestie de diferențiere între aceste țări este dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere – mai degrabă lipsa acesteia. Timp de multe decenii, ambele țări au trăit doar cu un pod peste Dunăre, unul care a fost construit datorită nevoilor strategice ale Blocului Estic în 1954 (după ce Turcia și Grecia au intrat în NATO în 1952). Au fost necesari 13 ani pentru a adăuga un al doilea pod peste fluviu, cel de la Vidin-Calafat, contractul pentru construirea lui fiind încheiat în anul 2000. Există semne diverse că prioritățile naționale ale ambelor țări nu se potrivesc inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii. Doar în ultimele luni (adică în toamna lui 2017) s-a discutat, la nivel de guverne, despre prioritatea infrastructurii.

S-a spus că lipsa dorinței româno-bulgare pentru interacțiune este depășită doar atunci când o anumită forță externă importantă presează Bucureștiul și Sofia să colaboreze. Spre deosebire de politicieni, se observă că oamenii de pe ambele maluri ale Dunării sunt mult mai cooperanți. Iată cum comerțul bilateral s-a ridicat la 3,88 miliarde de euro în 2016. Numărul turiștilor români în Bulgaria a fost de aproape 1,1 milioane în 2016, iar, în aceeași perioadă, peste 400.000 de bulgari venind ca turiști în România.

Chiar dacă aceste cifre sună promițător, se observă, totuși, o lipsă de interes pentru vecinul de dincolo de Dunăre, situație mai pregnantă în cazul românilor. Pare că ambele popoare interiorizează mai ușor viața și contradicțiile Occidentului, dar nu cunosc particularitățile vecinului de dincolo, chiar dacă ambele societăți sunt apropriate când vorbim de problemele de dezvoltare.

Eu cred că românii și bulgarii au nevoie de a se redescoperi, inclusiv prin relațiile ca vecini. Ambele popoare pot trăi mai bine dacă-și deschid inimile și mințile, privind către regiunile din jur, dacă sunt subiecți activi ai vieții transfrontaliere, dacă învață din experiența celorlalți și își îmbogățesc identitatea comunicând cu vecinii, indiferent cât de dezamăgitoare ar putea fi aceste contacte în unele cazuri. Cred că pe termen lung această redescoperire ar putea duce la depășirea egoismelor naționale.

Căutarea aproprierii româno-bulgare, a înțelegerii reciproce și chiar a activităților comune m-a provocat să inițiez blogul ”Podul Prieteniei” și să scot această carte digitală. Ea încearcă să ajungă la fiecare om care dorește să-și îmbunătățească cunoștințele despre relațiile de politică externă și proiectele de infrastructură dintre România și Bulgaria din ultimii ani.

Sper că această carte să contribuie la crearea unei comunități de oameni care să fie interesați de relațiile transfrontaliere. Există o frumusețe în pasiune. Și ce pasiune ar putea fi mai mare decât aceea de a depăși prejudecățile, inerția istorică, complexele naționale, etc. Utopia duce lumea înainte. Simt că comunicarea româno-bulgară ar putea fi un efort utopic de mari dimensiuni. Dar ceea ce e astăzi utopic, ar putea fi pe deplin realist mâine.

*****

A. Dezvoltarea infrastructurii

România și Bulgaria au legături de infrastructură insuficiente, unele care nu răspund nevoilor ambelor țări și a cererile de conectare ale UE. Datorită problemelor logistice diverse, dacă cineva dorește să traverseze distanța de 70 km între Ruse și București cu trenul, el va trebui să călătorească timp de cel puțin 3 ore, pentru că trenul nu merge pe drumul cel mai scurt. Trecerea Podului Prieteniei de la Ruse-Giurgiu ar putea fi și el un obstacol, pentru că podul are o capacitate limitată, apar cozi și organizarea vamală lasă de dorit. Acestea sunt probleme în locuri unde cel puțin există legături de infrastructură. Dar problema mare e numărul insuficient al podurilor, ferryboat-urilor, punctelor frontaliere sau pentru infrastructura ”grea”.

Ambele state sunt încă datoare populațiilor din zonele frontaliere, pentru că guvernele nu reușesc să creeze condițiile necesare pentru o dezvoltare economică și comunicare transfrontalieră, lăsând regiunile frontaliere în sărăcie și înapoiere socială.

În toamnă anului 2017, un nou punct frontalier – Kainargea-Lipnița, a fost deschis în Dobrogea. Totodată, după vara anului 2017, câteva întâlniri ale unor înalți funcționari din România și Bulgaria au abordat și tema construirii unui nou pod aproape de Ruse-Giurgiu. Există semne că ambele țări vor căuta investitorii care vor finanța construirea noului pod Ruse-Giurgiu, podul Nicopol-Turnu Măgurele și autostrada Constanța-Varna.

Este bine că apar știri despre dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. Însă ceea ce le este dat românilor și bulgarilor din zonele frontaliere implică, momentan, doar cuvinte și intenții. Munca adevărată pentru puținele proiecte realizate până acum s-a desfășurat într-un ritm incredibil de lent. Construirea podului ”Vidin-Calafat” a durat 13 ani. Conducta de gaz Ruse-Giurgiu n-a putut fi construită de la început și asta din cauza muncii proaste a inginerilor, fiind nevoie de o revenire. Chiar după ce a devenit operativă, această conductă de gaz este activă doar în sensul spre România, pentru că pe malul românesc al frontierei nu există stație de compresie care să trimită gaz spre Bulgaria.

Una dintre cauzele pentru dificultățile în dezvoltarea infrastructurii între ambele țări este că aceea că regiunile frontaliere sunt prea puțin dezvoltate economic și cetățenii lor nu chestionează suficient autoritățile centrale pentru a construi drumurile și podurile necesare. Potrivit vicepremierul bulgar Krasimir Karakacianov, Bulgaria de Nord a atras de 8 ori mai puține investiții decât Bulgaria de Sud. Explicația nu este doar că orașele din nord sunt mai depopulate decât cele din sud, ci și că există o lipsa de infrastructură.

În același timp, în România regiunile dezvoltate sunt Transilvania și Banat, în timp ce România de Sud este considerată un bastion al conservatismului și al sărăciei. Oamenii de pe ambele părți ale graniței ar putea câștiga dacă se deschid unii spre alții, dar, aparent, ei nu presează suficient de constant autoritățile centrale pentru a crea legături cu vecinii de pe malul celălalt dunărean. În același timp, strategii români și bulgari se acuză unii pe alții pentru lipsa bunăvoinței pentru dezvoltarea proiectelor infrastructurale comune. Iată cum timp de decenii, inclusiv după aderarea în UE, chestiunea dezvoltării infrastructurii a fost mușamalizată.

Când e vorba de status-quo-ul primilor zece ani după aderarea la UE, textele din această carte digitală ar putea fi un bun rezumat a ceea ce s-a întâmplat până acum. Primul text este o analiză a legăturilor și problemelor de infrastructură între România și Bulgaria, care a fost publicată pe portalul croat de stânga ”Bilten”. Al doilea text este o scurtă abordare a unui blogger român cu convingeri liberale privind nevoia mutuală româno-bulgară pentru dezvoltarea infrastructurii.

Însă, pe această temă, vreme trece, vreme vineTraficul mașinilor pe podul ”Ruse-Giurgiu” a fost de 700.000 de automobile în 2016, ridicându-se la 1.370.000 de automobile doar în primele 8 luni ale lui 2017. Aparent, fluxul de mașini și oameni este în creștere și pune presiune asupra guvernelor să facă pași pentru dezvoltarea infrastructurii.

Inițiativa recent anunțată pentru sesiuni regulate inter-guvernamentale româno-bulgare ar trebui observată atent pentru că ea probabil indică că ambele țări realizează, în sfârșit, importanța acțiunii comune. După manual, mașina de stat acționează mai încet, dar colaborarea este imperios necesară pentru că asta e chemarea timpului.

*****

2013-06_Donaubruecke_VidinPodul Nouă Europa (Vidin-Calafat) (foto: Uwarf, CC BY-SA 3.0, Wikipedia Commons)

România și Bulgaria merg în direcții diferite privind colaborarea transfrontalieră

Legăturile energetice și de infrastructură dintre România și Bulgaria sunt marcate de lipsa de interes pentru dezvoltarea lor. În timp ce fluxul de persoane abundă la punctele de frontieră, prețul lipsei de proiecte comune este plătit de locuitorii regiunilor transfrontaliere subdezvoltate

Vladimir Mitev

Acest articol a fost publicat la 31 ianuarie 2017 pe portalul croat ”Bilten” într-o versiune puțin scurtată. Aici articolul e publicat în întregime.

În seară de duminică, 8 ianuarie 2017, Bulgaria a cerut ajutor urgent pentru furnizarea electricității din partea României ”pentru prevenție”, din moment ce temperaturile au fost între -11 și -16 grade Celsius. Potrivit canalului tv privat național BTV, la ora 19 în aceiași zi, consumul de electricitate a ajuns la o cantitate fără precedent pentru ultimii 20 de ani – 7700 MWh.

A fost dezvăluit că în aceeași seară Bulgaria a încercat să re-capaciteze așa-numitele ”rezerve reci” ale unor centrale electrotermice, unele care de obicei nu sunt active dar sunt în stare de a genera electricitate. Chiar dacă au existat dificultății în activarea acestor centrale, procesul a fost de succes și sistemul electric a reușit să răspundă cererilor mai mari ale populației.

România a refuzat cererea părții bulgare, explicând ca și ea este într-o ”situație delicată” când e vorba de producția de energie și furnizarea ei. Justificând refuzul guvernului, Ministrul Energiei, Toma Petcu, a spus că el apreciază consumul de energie la o valoare mai mare decât 9500 MWh, consumul de gaz natural fiind estimat să ajungă la 74 milioane de metri cubi pe zi, temperaturile din România fiind cuprinse între -10 și -15 grade Celsius, în unele locuri chiar -29 grade Celsius.

De fapt, Bulgaria a refuzat cereri similare ale Turciei și Greciei pentru exportul de electricitate. Ministerul de Energie bulgar a anunțat că s-a ajuns la un consum record de gaz natural, de 16 milioane metri cubi pe zi.

Este curios că aceste zile și nopți de dificultăți pentru guvernele României și Bulgariei aveau loc în timp ce ambele țări exportau electricitate către vecinii lor. La 10 ianuarie, ora 8 dimineața, întreagă capacitate a rețelei românești spre Ungaria, de 438 MWh a fost capacitată. Întreaga cantitatea de export de electricitate din România, în 11:15, aceiași zi, a fost de 1000 MWh ” cifră care la care s-a ajuns frecvent în această perioadă”, scrie Economica.net.

Bulgaria a continuat să furnizeze electricitate în zilele cele mai reci către vecini precum Serbia, Macedonia, Grecia și Turcia, în timp ce o parte din energia trimisă afară a fost propriul ei export, în fond o re-trimitere de la sistemul de electricitate românesc. Sofia a început să-și limiteze exporturile sale de electricitate doar din 13 ianuarie încolo.

Autoritățile bulgărești au încercat să liniștească națiunea, explicând că cererea ajutorului de la România nu a fost ceva extraordinar. Ministerul de energie de atunci, Temenujca Petcova, a subliniat că limitarea exportului de electricitate este ceva normal și nu e o cauză de îngrijorare.

Dar rețelele sociale din Bulgaria au fost suprasaturate de comentarii privind refuzul românilor de a ajuta bulgarii, lăsând impresia că sistemul de energie bulgar a ajuns la ananghie. Discuțiile online au izbucnit chiar dacă dificultățile românești legate de aceiași vreme nefavorabilă au fost înțelese în mediile bulgărești. Autostrada București – Constanța și alte drumuri importante din România de Sud-Est au rămas închise mai mult timp din cauza vântului și a zăpezii.

Reușiri și dezamăgiri în proiectele bilaterale ale ambelor țări

Discursul mediatic despre vremea rece și dificultățile în ceea ce privește alimentarea cu energie, la care se adaugă infrastructura, indică faptul că România și Bulgaria au probleme similare. Nu e un secret că probleme sociale, nivelul veniturilor etc., sunt de asemenea asemănătoare și că cele două țări sunt mereu la coada clasamentelor UE. Ambele țări sunt tratate ca o singură entitate la Bruxelles, comparațiile între ele privind indicatorii economici și ne-economici putând fi găsite regulat în mediile românești și bulgărești.

Dar există un aspect suplimentar care unește aceste țări vecine – lipsa dorinței de cooperare. Proiectele din sfera energiei și infrastructurii ar putea servi ca exemple în ceea ce privește lipsa de interes și dorința de a acționa comun.

Bineînțeles, tabloul e mai nuanțat, mai ales după aderarea României și a Bulgariei la UE. În 2013, Podul ”Europa Nouă” peste Dunăre a fost deschis pentru trafic. El a leagă de acum, prin șosea și cale ferată, orașul bulgăresc Vidin și orașul românesc Calafat.

Pe altă parte, în noiembrie 2016 conducta de gaz Ruse – Giurgiu (celălalt loc unde există un pod peste Dunăre) a fost inaugurat și are o capacitate maximă de 1,5 miliarde metri cubi anual, gazoductul având un diametru de 500 mm.

Chiar și cu aceste realizări făcute cu susținere financiară și politică din partea UE, tot există o lipsă de dorință privind cooperarea. Gazoductul este în acest moment doar unidirecțional – dinspre Bulgaria spre România. Stația de compresie trebuia să fie construită pe malul românesc al Dunării pentru ca presiunea gazoductului să poată fie mărită și gazul să poate ajunge și spre Bulgaria. Temenujca Petcova se așteaptă că în următori 2 ani să se rezolve și acest neajuns, așteptându-se la o livrare spre Bulgaria de până la 4 milioane de metri cubi de gaz pe zi.

Cu alte cuvinte, Bulgaria încă n-a realizat aproape nimic în legătură cu diversificarea surselor de gaz natural, de altfel o necesitate mult dorită și așteptată. În timp ce unii acuză Bucureștiul pentru felul ciudat de realizare al acestei ”interconectări unidirecționale”, există semne că și guvernul bulgar nu ar fi negociat chiar bine pe această temă.

Pe altă parte Podul ”Europa Nouă” (încă cunoscut sub numele Podul Dunăre 2) este un succes în sine. El a devenit cel mai scurt drum din Grecia de Nord până în Europa Centrală și Vestică și a redirecționat cel puțin o parte din traficul de marfă dinspre Grecia, care de obicei trecea prin Macedonia și Serbia.

Dar construirea podului a durat 13 ani de la semnarea contractului între Sofia și București. Construirea a fost accelerată doar după intrarea ambelor țări în UE, presiunea europeană fiind decisivă. În principiu, România n-a fost interesată să construiască podul și asta pentru și că acesta scurtează distanța și timpul pe care mașinile și camioanele străine le petrec pe pământul românesc în timpul tranzitului lor către Europa Centrală și Vestică.

Astăzi traficul e mare și doar în primele 9 luni ale lui 2016 au fost generate venituri de peste 20 milioane de euro datorită taxelor pentru trecerea mașinilor și camioanelor, acestea fiind colectate de compania care se ocupă cu managementul podului. Dar drumurile și căile ferate de pe ambele maluri ale Dunării care duc către pod așteaptă în continuare să fie dezvoltate. Primarul Calafatului, Lucian Ciobanu, și cetățenii Vidinului deplâng situația, spunând la unison că renașterea economică a acestor regiuni subdezvoltate încă n-a început cu adevărat.

Ambele țări sunt vinovate pentru subdezvoltarea regiunilor frontaliere

În aprilie 2016, Maria Ciakărova, directorul de atunci al departamentului de ”Dezvoltare strategică și proiecte de investiții” din cadrul Companiei Naționale din Bulgaria ”Infrastructura Feroviară”, a declarat că dezvoltarea căii ferate spre Vidin ”nu a încetat să fi prioritară”, dar în acest moment ea ”nu are o valoare economică pozitivă”, pentru că ”în România, între Calafat și Craiova, calea ferată nu este electrificată”. ”Logica ne impune să lucrăm pe tronsonul Vidin – Sofia, în paralel cu munca colegilor din România”, crede Ciakărova, care totodată mai adaugă că parte românească ”în momentul de fața face ceea ce Bulgaria a făcut deja – cercetări preliminare privind modernizarea căii ferate dinspre Calafat spre frontiera cu Ungaria”.

Dar analiza ei nu indică și modul cum sub guvernarea cabinetului recent demis, al lui Boiko Borisov, GERB și Căile Ferate de Stat din Bulgaria (BDZ) au devenit lamentabile. Transportul feroviar din Bulgaria nu e deloc atractiv pentru cetățenii țării. Puținii călători care folosesc serviciile BDZ-ului se plâng constant că au loc întârzieri, calitatea serviciilor este rea și că apar și alte probleme.

Bulgaria face investiții în autostrăzi și infrastructură feroviară, inclusiv cu bani europeni, dar aceste investiții sunt limitate la Bulgaria de Sud, care este mai avansată economic decât Bulgaria de Nord. Se poate spune că traseele importante dinspre Istanbul și Salonic prin Sofia spre Vest trebuie să fie dezvoltate din cauza potențialului și importanței lor pentru Europa. Bulgaria de Nord-Vest, unde se află Vidinul, continuă să fie cea mai subdezvoltată și săracă regiune din UE.

Bulgaria de Nord-Est are o activitate economică slabă în bună parte din cauza lipsei de investiții în infrastructură. Ruse, un oraș cu 140.000 de locuitori de la granița cu România, aflat la mai puțin de 70 km de București, înțelege din ce în ce mai mult că centrul lui economic firesc, în jurul căruia gravitează, este capitala României. Întreaga regiune, între Ruse și portul Mării Negre – Varna, pare să înțeleagă acest fapt banal.

Aeroportul bucureștean ”Otopeni” este folosit masiv de oamenii din această parte Bulgariei, în timp ce excursiile turistice, legăturile de business și studiile universitare ale unor bulgari în România sunt în creștere. O similară deschidere a românilor către sud se observă în ultimii ani. Aproximativ 1 milion de români merg în Bulgaria ca turiști în fiecare an, o mare parte dintre ei alegând stațiunile de la Mare Neagră.

Acest flux de oameni face necesară o dezvoltare a infrastructurii existente. Podul Prieteniei între Ruse și Giurgiu a fost construit în 1954 și are doar o bandă pe sens, la care se adaugă calea ferată. De multe ori, capacitatea podului sau capabilitățile punctelor vamale pe fiecare dintre malurile Dunării, sunt depășite de traficul din ambele țări, dinspre Orientul Mijlociu spre Europa de Est și Vest care vor să treacă Dunărea.

România și Bulgaria au semnat acordul privind construirea mai multor poduri, unul dintre acestea fiind între Silistra și Călărași, 120 km la est de Ruse. În acest moment, acolo este un alt punct de trecere folosit regulat printr-o linie de feribot, aflată aproape de autostrada București – Constanța. Dar nu sunt semne majore că lucrurile se schimbă în ceea ce privește construirea unor poduri sau dezvoltarea altor proiecte energetice și infrastructurale, precum centralele hidroelectrice de la Dunăre.

În direcții opuse

În principiu, se poate spune că Bulgaria e mai interesată decât România să dezvolte colaborarea transfrontalieră. Dar lipsa dorinței de a acționa se poate vede pe ambele maluri ale Dunării. În timp ce există un anumit progres în construirea, dezvoltarea și planificarea unei autostrăzi în zona litorală a Mării Negre, România și Bulgaria încă nu pot ajunge la un acord privind traseul acesteia. În principiu, Bulgaria vrea că punctul de intrare să fie la Silistra, în zona podului propus care a fost deja menționat. Dar România crede că autostrada ar trebui să treacă prin Dobrogea.

Nu există un acord în ceea ce privește dorința românilor de a construi un cablu de electricitate submarin, unul care să treacă prin Marea Neagră și să conecteze centrala nucleară de la Cernavodă (din Dobrogea) și piața turcească. Acest cablu ar trebui să treacă prin zona bulgărească a Mării Negre, dar Sofia respinge ideea.

În momentul de fața România, Bulgaria și Turcia sunt o parte din rețeaua europeană a operatorilor de transmisie a electricității. Țările din rețea pot transfera electricitate de la o vecină la altă fără impedimente, utilizând taxe standard. Cu alte cuvinte, Bulgaria nici nu poate, nici nu vrea să stopeze exportul românesc către Turcia. Suplimentar, Sofia crede că dacă acest cablu trece prin zona litoralului ei, asta înseamnă sfârșitul forărilor pentru resurse de carbohidrați din apele Mării Negre ale Bulgariei. Însă România insistă să aibă cablu direct cablu Turcia.

Ceea ce l-ar putea surprinde pe un cititor străin este faptul că România și Bulgaria, două țări membri ale UE, au devenit parte a UE fără ca acestea să aibă acorduri privind legăturile economice comune din zona Mării Negre. Zona apelor teritoriale, de cca. 350 km pătrați, este încă în stare de litigiu și soluția încă nu se vede la orizont. Această chestiune nerezolvată limitează aria de forare pentru resursele de carbohidrați și ar putea influența și alte balanțe geopolitice din Marea Neagră.

Divergența romano-bulgară pe subiectele energetice și de infrastructură ar putea fi explicată și prin prioritățile de politică externă ale ambelor țări. La nivel regional, strategii politicii externe de la București văd viitorul în sensul dezvoltării relațiilor cu Polonia. În afară de vectorul etern Republica Moldova, românii privesc spre Vest și Nord și în mai mică măsură spre Sud. În același timp, prioritățile politicii externe a Bulgariei se schimbă de la un ministru de externe la altul. În principiu, Sofia privește mai mult către vecinii de la sud – Grecia și Turcia și în zona Balcanilor de Vest.

Și știrile bune sunt că…

Speranța pentru o mai bună relație dintre România și Bulgaria ar putea veni nu de la guvernanți, mai mult de la guvernați, adică de la populația ambelor țări. România este al treilea cel mai mare partener comercial al Bulgariei din UE, după Germania și Italia. După estimări preliminare, schimbul comercial a ajuns la peste 3,5 miliarde de euro din 2016. În 2015 au existat peste 2.100 firme bulgărești înregistrate în România și peste 2.500 firme românești înregistrate în Bulgaria.

Totodată, comunicarea culturală și interpersonală crește și ar putea fi observată în special în Ruse unde regulat au loc expoziții, cluburi de poezie, piese de teatru și concerte, cu participarea unor artiști din România. Iată că există comunități transfrontaliere care comunică intens, promovează colaborarea, depășind latura îngustă a egoismului național.

Toate aceste acumulări economice și culturale ar putea eventual duce la o schimbare de viziune pentru guvernele din ambele țări. Probabil că există o logică în spatele lipsei de dorință de acțiune pe subiectele bilaterale. Sunt stereotipuri istorice, culturale și politice care continuă să formează atitudinile dintre români și bulgari. Rivalitatea dintre București și Sofia este o parte importantă în gândirea statală vis-à-vis de relațiile bilaterale.

Noroc că există și logica economică și umană, ceea ce conduce la o deschidere reciprocă și echitabilă pentru ambele țări. La 10 ani de la integrarea României și Bulgariei în UE, este nevoie de o nouă gândire pentru depășirea barierelor în sensul colaborării transfrontaliere, inclusiv în aceste regiuni subdezvoltate. Până acum câțiva ani, zilnic au fost doar 3 curse de transport între Ruse și București, exceptând, desigur, transportul pe calea ferată, taxiurile și așa-numitul car sharing. În momentul de fața numărul de curse între Ruse și București a crescut la 9 zilnic, 2 dintre acestea ajungând până la Varna. Cu alte cuvinte, popoarele ambelor țări deja exersează un ritm de creștere în ceea ce privește interconectarea româno-bulgară. Oare politicieni vor urma exemplul?

*****

Iztochna-promishlena-zona-rusePodul prieteniei dintre orașul Ruse și Giurgiu (foto: http://www.michev.net, CC BY-SA 3.0, via Wikipedia)

Podul prieteniei și Româno-Bulgaria Mare

Ambele țări, separate de Dunare, pierd din cauza lipsei infrastructurii și a consțientizării că drumul înainte este legat de conectarea lor mutuală

Sorin Ionița

Acest articol a fost publicat pe blogul lui Sorin Ionița la 17 decembrie 2016 - 4 zile după ce el a acordat interviu blogului ”Podul prieteniei”. Subtitlul este al blogului ”Podul prieteniei”.

Interviul meu despre rezultatul alegerilor din România, de preluat în presa bulgară. Prietenul Vladimir din Ruse ține acest blog meritoriu, Podul Prieteniei, unde publică bilingv pe chestiuni româno-bulgare.

Cum discutam cu el zilele trecute, dacă n-ar exista bariera formidabilă a limbilor diferite – şi, pentru noi românii, a scrierii chirilice – ambele popoare ar descoperi brusc şi cu uimire cât de asemănătoare sunt ca instituţii, probleme, societate, obiceiuri, mâncare, apucături bune şi rele, istorie recentă. Sau chiar mai veche: zona dunăreană, de-o parte şi de alta, a fost timp de un mileniu şi jumătate un spaţiu de convieţuire vlaho-slavă. Purismele etno-culturale şi graniţele ermetice sunt o invenţie foarte recentă.

Iar ce fac vecinii ne afectează tot mai mult – prespun că tocmai asta era ideea cu Uniunea Europeană pe care ne-am dorit-o, nu? De exemplu, Bucureştiul este centrul natural de atracţie, distracţie şi shopping de weekend pentru vreun milion şi jumătate de oameni din Bulgaria de nord-est.

Care suferă pentru că nu au legături mai rapide cu capitala noastră şi aeroportul Otopeni, de unde vin să ia avionul, altele decât veşnic calamitatul pod Giurgiu-Ruse. Acesta ar fi trebuit lăţit la patru benzi până acum (sau dublat cu încă unul), podul Vidin-Calafat trebuia făcut la Călăraşi-Silistra, unde e cerere maximă de trafic de ambele părţi iar Bucureştiul trebuia să aibă la ora asta inel de centură-autostradă, cu acces direct la aeroportul Otopeni, ca să fie pol de creştere economică pentru toată regiunea economică a României de sud şi Bulgariei de nord.

Interacțiuni de politică externă

Un alt exemplu privind dificultățile în ceea ce privește cooperarea româno-bulgară sunt încercările pentru colaborare regională din regiunea Mării Negre.

În Occident, Marea Neagră este uneori descrisă, într-un sens peiorativ, negativ, ca fiind ”un lac rus”. Este, totuși, o manieră emoțională și superficială de a pune problema. După intrarea României și Bulgariei în UE, în anul 2007, Marea Neagră a devenit totodată o mare UE, chiar dacă este încă singura mare europeană unde Uniunea nu a înființat propria macroregiune prin care să si-o aproprie.

În afară Rusiei, care se reafirmă în regiune, inclusiv după anexare Crimeii, cealaltă mare putere este Turcia. Rămânând în afara UE, Rusia și Turcia au dificultăți în legăturile lor cu grupul țârilor din UE. Ce ar putea face Romania și Bulgaria în acest cadrul larg al regiunii Mării Negre? Iată o altă întrebare unde apar diferențe între cele două state membre ale UE.

România se vede pe sine ca un pilon al Atlantismului și încearcă să izoleze Rusia în regiune, motivele fiind diverse: interesele Bucureștiului în Republica Moldova, dorința de a fi un subcontractor american și occidental în regiune, etc. În același timp, Βουλγαρία, un alt stat-membru NATO și UE, găsește că interesul național este mai bine slujit printr-o comunicare mai bună cu Rusia, acest dialog putând contribui la scăderea tensiunilor din regiune. Există opinia conform căreia pentru Bulgaria cele mai vizibile progrese în sfera relațiilor internaționale se fac atunci când marile puteri sunt în consens și nu în conflict.

Încercând să-și realizeze propria viziune privind securitatea Mării Negre, în 2016, în timpul guvernului tehnocrat a lui Dacian Cioloş (noiembrie 2015 – ianuarie 2017), România a încercat formarea unei prezențe navale avansate în Marea Neagră, cu implicarea celor trei state litorale, care sunt totodată membre NATO, România, Bulgaria și Turcia. În documentele guvernamentale romanești inițiativa s-a numit Flota NATO și a avut o orientare clară anti-Rusia.

Așteptând să primească și susținerea Bulgariei pentru această inițiativă, președintele român Klaus Iohannis a vizitat Bulgaria la 15 și 16 iunie 2016. Neașteptat, susținerea a fost respinsă. O lună mai târziu, a avut loc tentativa de coup d`etat din Turcia, cea ce a dus la o distanțare a președintelui Recep Erdogan de țările aliate din NATO, punând Turcia mai aproape de Rusia. În final, ideea unei flote NATO la Marea Neagră n-a (mai) fost realizată.

Începutul mandatului lui Trump în Casa Albă și începutul procedurii de Brexit au adus noi provocări României și Bulgariei în primăvara lui 2017. În acest cadru, Βουλγαρία, de fapt comunitatea ei de politica externă, a simțit nevoia de a ieși cu inițiative care să dea sens și greutate politică președinției bulgărești a UE (din prima jumătate a anului 2018). O idee de acest soi a fost propunerea de înființare a unei macroregiuni UE în zona Mării Negre. Dacă ea ar fi realizată, ar însemna mai multă colaborare regională și mai multe fonduri pentru proiecte transfrontaliere. Totodată, ar conduce și la o scădere a tensiunilor regionale, mai ales prin implicarea Rusiei și Turciei, două țâri care în acest moment au o legătură dificilă cu Europa Occidentală.

Aparent inițiativa a rămas doar la nivelul experților și nu a provocat un suport prea mare la București. Elita românească de politica externă nu este interesată de o colaborare cu Rusia, cel puțin înainte de ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei de către Occident. Iată cum inițiativa experților bulgari nu prea s-a dezvoltat, deocamdată fiind adoptată într-un sens mai vag de către guvernul bulgar.

Istoria încercărilor romanești și bulgărești de a găsi susținere reciprocă, deopotrivă cu eșecurile inerente ce le-au însoțit, pot fi urmărite în seria de articole din această secțiune. Ca și în cazul dezvoltării infrastructurale, mutualitate sau disensiunile româno-bulgare sunt nu doar un rezultat al viziunilor de politică externă al ambelor națiuni, acestea reflectă totodată, într-o mai mare măsură chiar, și dinamica mediului internațional.

*****

Klaus_Iohannis_Senate_of_Poland_2015_02_(cropped_2)

Preşedintele român Klaus Iohannis (foto: Senat Rzeczypospolitej Polskiej, CC BY-SA 3.0 PL via Wikipedia)

2016: Inițiativa eșuată a românilor de înființare a unei flote comune NATO în Marea Neagră

Eșecul lui Iohannis la Sofia

La vecinii din nord s-a vehiculat inclusiv cuvântul demisii după aventura legată de flota comună din Marea Neagră. Paradoxal e că toți actorii implicați pot obține profit, mai puțin cei doi președinți, care cel mai probabil vor fi consolați cu câte un ordin de stat.

Vladimir Mitev

Acest articol a fost publicat la 20 iunie 2016 pe site-ul revistei A-specto.

Oare președintele bulgar Rosen Plevneliev a meritat ordinul național ”Steaua României”, ordin pe care l-a primit pe 15 iunie de la omologul sau român, Klaus Iohannis? Și care sunt contribuțiile către statul bulgar ale lui Iohannis, care e șef de stat doar de un an și jumătate, contribuții care i-au adus ordinul ”Stara Planina” cu bentiță, dat de Plevneliev în aceiași zi?

Mediile din România și Bulgaria s-au focusat pe dimensiunea geopolitică a ideilor eșuate vizavi de flota anti-rusă din Marea Neagră, rămânând, totuși, calme în ceea ce privește multele întrebări rămase fără răspuns, întrebări pe care vizita lui Iohannis le-a pus pe tapet. Dar faptele vorbesc. În prima zi a vizitei, atât președintele român, cât și colegul său bulgar au răspuns la o întrebare jurnalistică, admițând că vor acționa împreună în susținerea ideii române pentru o flotă anti-rusă, sub egida NATO, în Marea Neagră, la care va mai participa și Turcia (vezi addendum-ul ”Comentarii în legătură cu vizita lui Iohannis în Bulgaria”). A doua zi, pe 16 iunie, pe la amiază, premierul bulgar Boiko Borisov, ministrul apărării Nicolai Nencev și președintele Plevneliev au spus pas unei asemenea idei de structură militară, cel puțin ”așa cum e propusă” și fără aprobarea NATO.

Câteva ore mai târziu, lângă orașul Marten, în apropiere de Ruse, Iohannis a făcut unele remarci importante, pentru a contracara ”interpretările” date de partea bulgară. ”Nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie. NATO nu poate și nu dorește să întrețină o flotă proprie în Marea Neagră”, a declarat Iohannis, adăugând că inițiativă maritimă se referă la training-uri și exerciții comune ale celor trei țări riverane Mării Negre, membre NATO, România, Bulgaria și Turcia. De la București a venit și opinia premierului român, Dacian Cioloș. Domnia sa consideră că la Sofia s-a vorbit nu despre flotă, ci despre colaborarea în Marea Neagră, sub egida Alianței, între țările membre riverane din regiune.

Pentru a putea înțelege ce s-a întâmplat de fapt, e bine să ne uităm la multiplele contexte în care s-a desfășurat speța.

Contextul internațional

Ideea unei flote NATO în Marea Neagră a fost pentru prima dată exprimată în ianuarie 2016 de către ministrul apărării din România, Mihea Motoc. Neoficial, despre asta se discuta deja de aproape un an. În aprilie, Motoc subliniază că sub egida flotei poate intra România, Ucraina, Georgia și SUA.

Din punct de vedere juridic există o ”problema”: nu e posibil ca o țară fără litoral la Marea Neagră să aibă vreo navă militară în aceiași mare mai mult de 21 de zile. Iată cum, în cazul în care că navele aparțin țărilor NATO, care nu sunt riverane Mării Negre, această situație implică o rotație constantă a navelor, operațiuni care ar costa mult prea mult.

Ideea țărilor din regiune, care încearcă să fie lideri în confruntarea cu Rusia – România, Ucraina sau Turcia – este ca NATO să ”contribuie” cu navele proprii, adică NATO este pus să se confrunte cu Moscova, explică fostul ministru-adjunct al afacerilor de externe bulgar, Liubomir Chiuciucov, în interviul pentru televiziunea ”Bulgaria On Air”. Orice asociere similară anti-rusă din Marea Neagră o va avea pe Turcia că lider, pentru că ea are cea mai mare flotă dintre toți participanții posibili. Până în acest moment, Bulgaria a rezistat diplomatic încercărilor Turciei de unire a flotelor regionale sub egida sa și asta chiar dacă în calitatea sa de aliat NATO, Sofia face exerciții navale comune cu Turcia.

România a sperat că va fi susținută pentru flota de la nivel regional, propunându-și să facă lobby la summit-ul NATO de la Varșovia (8-9 iulie 2016), unul care, se spera, va aproba proiectul pentru flota anti-rusă din Marea Neagră. Dar acum Iohannis declară că idea nu a fost pentru flotă, ci numai pentru anumite exerciții comune în zona Mării Negre ale celor trei țări membre NATO.

Contextul românesc

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook despre întâlnire: ”Eșec jenant la Sofia. Președintele Iohannis a plecat la Sofia având ca obiectiv să obțină oficial acordul Bulgariei pentru a se crea o Flotă NATO (România, Βουλγαρία, Turcia) la Marea Neagră. Cum a fost posibil ca președintele Iohannis să plece la Sofia cu un obiectiv anunțat, iar la Sofia să primească un refuz public de la bulgari?! Cum au pregătit MAE, MApN, consilierii președintelui obținerea acordului Bulgariei? De ce SIE nu l-a prevenit pe președinte? Domnul președinte Iohannis a fost victima unor incompetenți și a creat un eveniment politic negativ, greu de surmontat din punct de vedere al credibilității în interiorul NATO, dar și în interiorul UE. Un președinte nu face o vizită bilaterală pentru a fi refuzat de parteneri, ci o face doar în momentul în care înțelegerea este negociată până la detaliu, iar rostul vizitei este acela de a valida și parafa înțelegerea. Altfel, președintele este penibil. În mod normal, la această oră, Lazăr Comănescu, Mihnea Motoc, Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu și consilierii de politică externă și cel de securitate națională nu trebuiau să mai fie în funcții.”

Ceea ce Băsescu consideră o incompetență, ziarul apropriat lui, ”Evenimentul zilei”, consideră acest eșec drept un semn că instituțiile, probabil, nu-l susțin pe Iohannis. ”Există responsabili ai statului român obligați să se asigure că Klaus Iohannis nu va fi pus într-o situație penibilă. Ei trebuia să negocieze în prealabil cu partea bulgară și, la cel mai mic semn de refuz, să-l sfătuiască pe șeful statului să renunțe”, a explicat jurnalistul Silviu Sergiu. El a subliniat că Lazăr Comănescu (ministrul de Externe), Mihnea Motoc (ministrul Apărării Naționale), Mihai Răzvan Ungureanu (directorul Serviciului de Informații Externe – SIE), Bogdan Aurescu (consilier prezidențial de politică externă) și gen. Ion Oprișor (consilier prezidențial pentru securitate națională) trebuie să răspundă la întrebarea: cum de a ajuns România într-o situație atât de jenantă pe plan internațional, să suporte astfel de consecințe. Silviu Sergiu crede că cea mai mare responsabilitatea o are SIE.

Această ipoteză are sâmburele său de adevăr, în măsura în care, în ultimele săptămâni înainte de vizita lui Iohannis la Sofia, au crescut contradicțiile dintre președintele român și directorul SIE, Ungureanu. Acestea au fost legate atât de articolele împotriva președintelui din media, care sunt considerate a fi apropiate de ofițerii din SIE, cât și de cererea președintelui pentru demisia spionului, făcută prin sms.

În ultimii ani, în mass-media s-a scris că fostul premier și candidatul la președinție din 2014, Victor Ponta, a fost colaborator SIE. Victoria lui Iohannis la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 a fost lovitura împotriva securității din România, care continuă să încerce să-și recupereze influența. După eșecul de la Sofia, în mediile românești predomină ideea că în politica externă a României lipsește profesionismul, un neprofesionalism personificat de Iohannis.

Contextul bulgăresc

Ca și în România, la noi cazul se desfășoară într-un context intern specific. Se pare că a câștigat premierul Boiko Boriosv, după intervenția căruia poziția bulgarilor s-a schimbat la 180 grade. A fost asta pentru el un fel de câştig pe puncte, atât pe plan intern, înainte de alegerile prezidențiale, cât și pe plan extern, în confruntarea cu naivul euroatlantic convins Plevneliev?

Dragostea subită a poporului pentru omul Borisov, cel care a dat ministerul de externe lui Daniel Mitov, ministerul apărării lui Nicolai Nencev și președinția lui Plevneliev (toți trei recunoscuți pentru rusofobia lor), indică faptul că cea ce s-a întâmplat pe 16 iunie are sens. Cel puțin Bulgaria evită o nouă confruntare cu Rusia. Evident, Bulgaria n-are interes să-i piardă pe turiștii ruși sau să-și îngroape definitiv șansele de a deveni, cu ajutor rusesc, hub-ul regional de gaze.

Contextul regional

În România, Borisov este ajutat să-și obțină imaginea dorită. Analizele din media românești îl numesc în masă ”rusofil, care a evitat construcția unei flote anti-rusești din Marea Neagră. Media bulgare obediente au încercat să creeze impresia că relațiile cu Turcia rămân încă strânse după acțiunile premierului. Dar ziarul ”Capital” citează ambasada Turciei, care declară că nu a fost revocat contractul pentru readmisia refugiaților.

În interviul pentru Radio Plovdiv, general maior Săbi Săbev, președintele Uniunii Ofițerilor de Rezerva ”Atlantic” și fost reprezentant al Bulgariei în comandamentul militar NATO la Bruxelles, a descris cazul cu flotă și vizita lui Iohannis că ”o operațiune hibridă”, fără să stipuleze cine a comandat aceasta acțiune și ce scopuri are.

De fapt NATO în acest moment nu susține oficial idea pentru o flota anti-rusă sub egida sa în Marea Neagră, inclusiv din cauza limitelor legale, stipulate de Convenția din Montereau din 1936. Nu chiar toți membrii NATO sunt susținătorii unei confruntări cu Rusia. La 18 iunie, ministrul afacerilor externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a criticat exercițiile NATO din Polonia și țările baltice, comparându-le cu ”saber rattling” și ”war mongering. Legăturile apropriate între Borisov și guvernul german pot explica o parte din cea ce s-a întâmplat la Sofia.

Dar marele răspuns al întrebării ”De ce?” e legat de SUA. Când România a propus flota anti-rusă comuna în Marea Neagră, în Turcia premier încă era Ahmet Davutoglu, considerat occidentalist. După demisia lui, la care s-au adăugat problemele Ankarei cu kurzii, vecinii și Occidentul, lucrurile au luat o altă turnură.

Deși e în NATO, Turcia încearcă submineze misiunea NATO din Marea Egee, una destinată prevenirii traficului de persoane. Nu e de mirare că politologii bulgari, care sunt cunoscuți pentru antipatia lor față de Rusia, explică acum că dacă Bulgaria ar participa la flota anti-rusă din Marea Neagră, flota ei ar fi subordonată ambițiilor regionale ale Turciei. ”Bulgaria e țară suverană și securitatea noastră se confundă cu interesul național bulgar, nefiind parte a ambițiilor pentru hegemonia turcă din Marea Neagră”, a declarat expertul Ognian Mincev pe blogul său.

Deznodământul

Este posibil că SUA a înțeles că influența Turciei nu trebuie să crească adițional în regiune și că NATO nu câștiga nimic din asta. Dar Bucureștiul n-a putut să renunțe repede la propria propunere. În același timp, Sofia a dat dovadă că poate avea o poziție proprie în privința Rusiei.

În Vest există lobby-uri diferite. Nu toate vor o confruntare directă, și cu orice preț, cu Rusia. Din această cauză, poate chiar paradoxal, toți cei implicați în acest caz sunt interesați să mușamalizeze cât mai bine propunerile de confruntare cu Rusia. Acum România a dovedit că este unul dintre aliații apropriați de Statelor Unite în regiune, în timp ce Sofia a lăsat impresia de rusofilie. Βουλγαρία, la rândul său, demonstrează că își protejează interesele sale naționale în loc de a avea abordări ideologice pe muchie de cuțit. Fiecare parte își joacă cum știe mai bine cartea.

Pentru tandemul de “șoimi” regionali Plevneliev și Iohannis (ambii sunt fără rădăcini adânci în aparatul de stat din țările lor) n-au decât să se consoleze cu schimbul de jucării – adică cu ordinele înalte de stat…

Comentarii în legătură cu vizita lui Iohannis în Bulgaria:

Jurnaliștii îi întreabă pe ambii președinți la conferința de presă din Sofia, 15 iunie 2016:

La Summit-ul de la Varșovia veți avea o poziție comună care să susțină o prezență navală permanentă a NATO în Marea Neagră? Și ce șanse de reușită credeți că va avea un asemenea demers, având în vedere ostilitatea Rusiei?

Răspunsul președintelui Republicii Bulgaria, domnul Rosen Plevneliev:

Ambele state sunt îngrijorate și împărtășesc această îngrijorare, plus problemele care rezultă din aceasta. Nu doar din vorbe, dar și prin fapte, Bulgaria va sprijini orice efort pentru îmbunătățirea securității în regiune. Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România, așa cum se așteaptă să fie adoptată hotărârea la Varșovia. Ați auzit și ieri poziția guvernului bulgar, prezentată de Ministrul Apărării din Bulgaria, domnul Nencev, după ce s-a întâlnit la Bruxelles cu omologul din România. A declarat foarte clar care este poziția Bulgariei. Bulgaria sprijină inițiativa și va participa, pe principiul rotației, cu până la 400 de militari. Dar nu e numai asta. Prietenii noștri români au avut o nouă inițiativă, pe care o sprijinim, și anume Inițiativa Marină Regională în Marea Neagră. Este cu scop de apărare, evident, și vom sprijini această nouă inițiativă a României.

Răspunsul președintelui României, domnul Klaus Iohannis:

Această inițiativă navală la Marea Neagră vine în contextul în care, între timp, toată lumea recunoaște importanța strategică extraordinară a Mării Negre și a zonei Mării Negre, importanța extraordinară pentru întreaga construcție NATO în această parte a lumii. Noi nu dorim să revenim la Războiul Rece, în niciun caz nu dorim să ne pregătim să atacăm pe cineva. Dar noi dorim să fim în situația de a ne apăra și a dovedi că suntem aici. Așa trebuie citită inițiativa navală de la Marea Neagră și credem că este natural și corect ca la această inițiativă să participe, mai ales, țările riverane Mării Negre. După cum am subliniat și cu alte ocazii, România nu doar primește securitate, noi vrem să și participăm și să oferim la rândul nostru securitate în regiune. Și atunci, această inițiativă, la care credem că vor participa cu mult entuziasm România, Bulgaria și, sigur, Turcia, este una pe care vrem să o creăm local, dar să obținem în scurt timp umbrela NATO, fiindcă noi suntem aliați în NATO. Această propunere va fi concretizată, vom face pași pentru a ajunge la o formă concretă, vom descrie cum evoluează în timp. Probabil vom începe cu exerciții simple, de compatibilizare, de training, și vom vedea cum evoluează în timp. Important este să prezentăm această inițiativă aliaților din NATO și să încercăm să-i convingem că această inițiativă vine în sprijinul întregii alianțe.

Președintele român Klaus Iohannis declară în orașul Marten, județul Ruse, 16 iunie 2016:

Această inițiativă pe care am prezentat-o, și am prezentat-o atât președintelui, cât și prim-ministrului (Bulgariei – n.r.), este o inițiativă care (practic) țintește o colaborare în zona exercițiilor comune și a training-ului forțelor navale românești, bulgare și turcești. Aceasta este așa-numita inițiativă navală, deci se referă la forțele navale, se referă la exercițiu și training comun. Noi credem că această inițiativă, în final, trebuie să se găsească sub umbrela NATO, fiindcă toate trei țările riverane, România, Bulgaria și Turcia sunt aliați în NATO. Înțelegerea\ greșită a apărut, probabil, în cazul conceptului de flotă NATO. Nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie. NATO nu poate și nu dorește să întrețină o flotă proprie în Marea Neagră.

Președintele trecut Traian Băsescu scrie în Facebook, 17 iunie 2016:

Eșec jenant la Sofia. Președintele Iohannis a plecat la Sofia având ca obiectiv să obțină oficial acordul Bulgariei pentru a se crea o Flota NATO (România, Βουλγαρία, Turcia) la Marea Neagră. Cum a fost posibil ca președintele Iohannis să plece la Sofia cu un obiectiv anunțat, iar la Sofia să primească un refuz public de la bulgari?! Cum au pregătit MAE, MApN, consilierii președintelui obținerea acordului Bulgariei? De ce SIE nu l-a prevenit pe președinte? Domnul președinte Iohannis a fost victima unor incompetenți și a creat un eveniment politic negativ, greu de surmontat din punct de vedere al credibilității în interiorul NATO, dar și în interiorul UE. Un președinte nu face o vizită bilaterală pentru a fi refuzat de parteneri, ci o face doar în momentul în care înțelegerea este negociată până la detaliu, iar rostul vizitei este acela de a valida și parafa înțelegerea. Altfel, președintele este penibil. În mod normal, la această oră, Lazăr Comănescu, Mihnea Motoc, Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, și consilierii de politică externă și cel de securitate națională nu trebuiau să mai fie în funcții.

*****

800px-USS-Freedom-130222-N-DR144-174-crop

Ambasadorul american în România Hans Klemm a anunțat în februarie 2016 că prezența navală Statelor unite niciodată nu va rivaliza prezența navală rusă (sursă: Public Domain via Wikipedia)

 

Cum a ajuns România de la „flotila NATO în Marea Neagră” la „o prostie”

Care sunt ecourile de la ”eșecul la Sofia” în comunitatea expertă română în sfera de relații internaționale? Saitul Gândul adună opiniile unor dintre cei mai respectați analizatori la vecini de nord și explică cum idea pentru flota de NATO în Marea Neagră e evoluat.

Andrei Luca Popescu

Acest articol a fost publicat la 17 iunie 2016 pe site-ul Gândul. Este republicat cu permisul mediei românește. Subtitlul e al blogului ”Podul prieteniei”. Există scurtări și mici editări textului.

În ianuarie 2016, Ministerul Apărării Naţionale anunţa că printre priorităţile sale strategice se numără obiectivul cu număr de cod K-22: o iniţiativă pentru constituirea unei „Grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră / „Black Sea Flotilla””. Proaspăt descins de la ambasada României la Londra în guvernul de tehnocraţi de la Bucureşti, ministrul Mihnea Motoc a început în martie negocierile tehnice cu bulgarii pe acest subiect, iar iniţiativa a fost discutată şi cu turcii.

E drept, nici Mihnea Motoc şi de altfel niciun alt oficial român nu i-au spus vreodată în public „flotă”. Poate pentru că suna prea agresiv. S-au folosit cuvinte mai multe şi mai moi. Dar proiectul a fost negociat luni de zile cu Sofia şi cu Ankara şi a fost încurajat de partenerul strategic al României, SUA, care a ajuns chiar să îşi minimalizeze forţa de descurajare în Marea Neagră în raport cu Rusia, arătând că proiectul naval regional româno-bulgaro-turc ar fi mult mai eficient, evitând totodată şi restricţiile impuse de Tratatul de la Montreux, care nu permite unei nave militare a unui stat fără ieşire la Marea Neagră să staţioneze mai mult de 21 de zile aici.

Cu trei săptămâni înainte de summitul NATO de la Varşovia, unde acest proiect urmează să fie susţinut în faţa Alianţei, România pare însă că face un pas înapoi, după ce la Sofia liderii politici au negat vehement că susţin o astfel de iniţiativă care să contravină Rusiei. La Bucureşti, joi, preşedintele Klaus Iohannis a pus punctul pe i într-o manieră tranşantă ieşită din comun pentru domnia sa: „Nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie”.Este vorba doar despre exerciţii navale comune, a explicat preşedintele României.

Exerciţii navale comune care se desfăşoară de altfel de câţiva ani sub egida NATO, în Marea Neagră, şi la care participă SUA, dar şi Bulgaria sau Turcia şi alţi aliaţi. Apare deci întrebarea legitimă: care este proiectul regional al României? Unde a murit pe drum obiectivul K-22?

Surse din Ministerul Apărării Naţionale au explicat pentru gândul că totul a fost în regulă în ziua vizitei lui Klaus Iohannis la Sofia, cei doi preşedinţi având declaraţii din care nu a reieşit nicio neînţelegere. Apoi, ceva s-a întâmplat: „Nu ştim ce. Dar bine nu a dat”. În rest, sursele din MApN susţin varianta de la nivel înalt, că nu a fost vorba niciodată de o „flotă” permanentă NATO la Marea Neagră, ci de exerciţii navale comune pe principiu rotaţional, aşa cum se întâmplă cu forţele aeriene sau terestre ale NATO în România.

Care este proiectul naval al României la NATO? „E o ceaţă totală”

„E ceaţă totală, nu este o chestiune doar de comunicare, cred că şi în capul decidenţilor este o ceaţă şi nici ei nu ştiu ce vor. S-ar putea să nu fie niciun plan şi sunt îngrozit de această perspectivă. De fapt, au aruncat pe piaţă ideea cu flota, lumea a prins-o, sună bine. Era anunţat oficial? Păi nu auziţi că nu e oficial? Că de fapt nu e? Aşa crezusem noi, dar ni s-a spus că nu e nimic. Şi mi-e teamă că nu e chiar nimic. Asta e tragedia, că de fapt nu există niciun plan pentru Varşovia. Nu există nicio flotă, există nişteexerciţii comune, probabil cum făceau balticii în anii ’90 între ei. Ele există şi acum, deci de-aia zic, se pare că de fapt nu există nimic, totul a fost în mintea noastră, o mare amăgeală, comentează pentru gândul analistul de politică externă Armand Goşu.

Oficialii români au vorbit mereu despre o prezenţă navală înaintată a NATO în Marea Neagră, nu au spus niciodată flotă sau flotilă, în ciuda documentului oficial al Guvernului României, care anunţa aşa ceva ca prioritate strategică. Totuşi, prezenţa navală a NATO în Marea Neagră există persistent de doi ani, de când Rusia a anexat Crimeea, iar exerciţiile comune asigură deja o prezenţă cvasi-permanentă a navelor americane şi ale altor aliaţi în Marea Neagră, cu efect de descurajare a Rusiei.

„Uitaţi-vă în declaraţiile lui Mihnea Motoc, omul a spus cu subiect şi predicat. Este absolut clar că au cerut flotă la Marea Neagră şi este clar că există o anumită reticenţă aici, nu numai a Bulgariei. NATO ar fi dispus să-şi întărească flancul de nord şi să accepte o flexibilitate la Marea Neagră. Acum, noi nu am făcut decât să oferim un argument în plus pentru asta. Dar dacă ştii că există o astfel de fisură, caută măcar din comunicare să nu o arăţi.Aşa ceva este o lipsă de profesionalism să ieşi şi să zici – stai puţin, că sunteţi voi proşti şi nu aţi înţeles. Prezenţa avansată la Marea Neagră nu înseamnă exerciţii. Să nu ne luăm unii pe alţii de idioţi, explică fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, pentru gândul.

„Pe plan extern e o catastrofă. Nu e o problemă că preşedintele nu înţelege nişte cuvinte, ci că de data asta am asistat şi am dezbătut un proiect care nu există. Iar acum preşedintele ne-a zis că nu există nimic”, susţine şi Armand Goşu.

Totuşi, Armand Goşu consideră că România are un plan pentru summitul de la Varşovia, pe care însă nu vrea să îl devoaleze public, subiectul „flotei” din Marea Neagră fiind agitat mai ales pentru ochii Rusiei. Mai ales că, spune Goşu, este greu de crezut că România a crezut că în 5 luni poate reuşi să susţină cu succes un proiect de o asemenea importanţă, în timp ce ţările baltice sau Polonia au muncit din greu încă din 2014 pentru a obţine măsurile militare de reasigurare de la SUA şi NATO.

„România, la Varşovia, cu siguranţă are ceva, dar nu e public, sunt nişte subiecte negociate, nu îmi închipui că ne ducem acolo chiar cu nimic. Ce s-a aruncat public cu flotila este falsul proiect, cel adevărat probabil este secret. Altfel nu se poate ca România, o ţară atât de mare, plasată în vecinătatea Ucrainei să nu propună nimic şi n-aibă pe masă nimic la NATO. E exclus să nu aibă ceva, altfel te descalifici, pierzi şi bruma de respect pe care o aveai. Asta a fost pentru marele public, nu poţi să lansezi un proiect cu 5 luni înainte. Nici un stat normal la cap, cu o practică diplomatică, nu vine cu un proiect aşa, consideră Armand Goşu.

Eşec diplomatic sau proastă comunicare în public, alimentată de Bulgaria?

În aceste condiţii, în care public la Bucureşti s-a menţinut ideea că România munceşte pentru un proiect al unei grupări/flotile/cadru de lucru naval regional al NATO la Marea Neagră, iar la Sofia ideea a fost respinsă tranşant de preşedintele şi de premierul bulgar, care au spus că nu poate fi vorba de aşa ceva, ci doar cel mult de exerciţii comune la Marea Neagră, doar pentru ca şi Klaus Iohannis să repete acelaşi lucru la Bucureşti, s-a creat ideea unei rupturi. Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat pe Klaus Iohannis de un „eşec jenant”.

Ideea este susţinută şi de fostul şef al diplomaţiei Cristian Diaconescu, care consideră că decidenţii români nu au ştiut să îşi calculeze bine mişcările sau cel puţin aceasta a fost impresia lăsată în public.

„Discutăm de o politică de stat NATO numit România, cel mai mare din flancul Estic, care se presupune că atunci când se angajează într-un proiect de securitate atât de sensibil, are în vedere absolut toate elementele de context regional şi intern. Ei trebuia să ştie de la Bucureşti, instituţional, exact pe ce şi pe câţi paşi se pot angaja în legătură cu Bulgaria. Poveştile cu exerciţii sunt un subterfugiu inutil. Tema este clară, pe flancul estic se exercită o ameninţare serioasă dinspre Est, este o chestiune general cunoscută. Se aşteaptă ca la Varşovia să se ia decizii pentru contracararea sau descurajarea acestei ameninţări. Astăzi, când discutăm, pe flancul nordic – Polonia, ţările baltice, măsurile sunt luate, acolo s-a lucrat coerent. Pe flancul sudic, vedem că ţările nu reuşesc să închege un proiect regional, şi aceasta a fost aşteptarea – România, Bulgaria şi Turcia, arată Cristian Diaconescu, pentrugândul.

Fostul ministru de Externe estimează că la summitul NATO se va lua o decizie „cu dublă viteză”, adică într-un fel pentru flancul nord-estic, într-altul pentru cel sud-estic.

„Nu e vorba de un război, de forţă de foc, ci de o poziţionare, arătând Federaţiei Ruse faptul că dacă se gândeşte la un atac asupra unui stat din flanc, atunci atacă NATO. Dacă NATO are o abordare diferită în nord faţă de sud, este o problemă. Acum, am deschis şi noi o fereastră de oportunitate, noi şi bulgarii. Poveştile cât de interesaţi sunt bulgarii de aşa ceva, astea sunt chestiuni pe care le discutăm noi publicul sau în presă. Instituţiile trebuie să ştie exact cât şi până unde se duc. Când îl trimiţi pe preşedinte, deci ultima instanţă, dincolo de el nu mai există nimic, indiferent cum îl cheamă, şi ai în vedere o soluţie, ei bine acea soluţie trebuie să se aplice. Aveai posibilitatea să faci ceva sectorial, la nivel de stat major, de comandamente navale. Sau constatăm şi mergem la Bruxelles şi spunem – noi nu ne putem înţelege cu ăştia, poate aveţi voi resursa necesară să-i determinaţi să facă ceva. Varianta care a ieşit este cea mai proastă”, arată Diaconescu.

Pe de altă parte, fostul consilier prezidenţial Iulian Fota consideră că impresia rupturii a fost creată mai ales din partea Bulgariei, nu din partea României, iar ideea că românii s-au dus la Sofia cu proiectul unei flote, care a fost respins, nu ar sta în picioare.

Aici e o joacă a bulgarilor între ei. Din câte ştiu, ce au propus românii bulgarilor şi turcilor este un cadru de cooperare navală, pe problemele militare din Marea Neagră. Din ce văd eu la bulgari, acolo e o fractură între premier şi preşedinte. Preşedintele a fost foarte tranşant în ultima perioadă, în timp ce Borisov are un spaţiu mai limitat de manevră, pentru că are o majoritate firavă şi depinde de partidele mai pro-ruse. Nu le iau partea alor noştri, pentru că nici eu nu înţeleg exact ce vor ei la summit. Dar bulgarii au zis-o clar şi într-o conferinţă la Bucureşti: Rusia nu este percepută ca o ameninţare în Bulgaria, explică Iulian Fota pentru gândul.

Cronologia unei „flote” moarte în faşă

- ianuarie 2016: MApN anunţă pe siteul Guvernului Românieipriorităţile strategice pe anul 2016. Printre ele se numără „Lansarea iniţiativei pentru constituirea unei Grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră / Black Sea Flotilla”, obiectiv strategic cu număr de cod K-22, fără costuri ataşate şi cu termen de execuţie februarie 2016-octombrie 2016.

- februarie 2016: Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, arăta că Rusia investeşte masiv în dezvoltarea capabilităţilor sale militare de la Marea Neagră şi va domina militar această regiune până în 2020, în ciuda eforturilor actuale ale SUA şi ale NATO de a menţine permanent în Marea Neagră o forţă navală rotaţională. În acest context, oficialul american a considerat că greul pentru contracararea acestei ameninţări va sta pe umerii României, Bulgariei şi Turciei, cele trei aliate NATO de la Marea Neagră, care vor trebui să îşi întărească capabilităţile navale. Prezenţa americană în zonă „nu va atinge un nivel care să poata rivaliza cu prezenţa navală rusă”, în ciuda eforturilor anunţate de SUA pentru 2017, legate de cvadruplarea bugetului pentru Iniţiativa Europeană de Reasigurare, mai explica Hans Klemm.

- martie 2016: o delegaţie de experţi MApN condusă de Mihnea Motoc merge la Sofia, unde încep negocierile tehnice pe acest subiect, discuţii fiind angajate şi cu Turcia. Se vorbeşte despre o „capacitate de apărare comună” în Marea Neagră, sub egida NATO.

- aprilie 2016: Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, vorbeşte într-un interviu pentru Hotnews despre iniţiativa României la Marea Neagră, fără să spună exact despre ce este vorba:

„Este o iniţiativă în derulare, care se referă la componenta maritimă, la dimensiunea maritimă a concepţiei moderne de apărare pe care o propune NATO pentru flancul estic, respectiv este vorba de o prezenţă aliată avansată care să fie rotaţională, deci cvasipermanentă, nu neapărat permanentă, cu caracter multinaţional şi cu posibilitatea de a primi întăririle corespunzătoare în volum suficient şi cu grad de disponibilitate necesar pentru îndeplinirea misiunilor”.

De asemenea, într-un interviu pentru Agerpres, Motoc vorbeşte tot despre un cadru de organizare a exerciţiilor: „Principala chestiune la care ne gândim este de a valorifica capabilităţile navale existente la nivelul aliaţilor riverani, de a valorifica experienţa acumulată într-un program de exerciţii şi pregătire navală foarte intens în ultima perioadă, de la anexarea ilegală a Crimeei şi până acum, şi de a transpune toate aceste elemente într-un cadru mai sistematic de pregătire şi de exerciţii efectuate în comun. Este vorba de un cadru generat, în primul rând, cum este şi firesc, de aliaţii de la Marea Neagră, un cadru, însă, care este deschis şi, de fapt, care contează foarte mult şi pe participarea acelor aliaţi neriverani care sunt deja prezenţi, vizite de nave, participare la exerciţii la Marea Neagră. Statele Unite, Marea Britanie, Franţa au făcut asemenea contribuţii. E un cadru care e deschis şi participării riveranilor care sunt parteneri ai NATO”.

- mai 2016: La Deveselu, este declarat tehnic operaţional şi oficial funcţional sistemul de apărare antirachetă SUA-NATO. Prim-ministrul Dacian Cioloş vorbeşte, alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, despre proiect: „A fost iniţiativa României şi am fost foarte activi în a construi această prezenţă a NATO în Marea Neagră. Suntem conştienţi că, pentru ca această structură să existe, este necesară şi implicarea altor parteneri ai României. Avem discuţii avansate cu vecinii bulgari şi cu prietenii turci pentru a construi împreună această prezenţă. O dată ce această prezenţă prin exerciţii este construită, sperăm să avem şi participarea altor aliaţi la aceste exerciţii în Marea Neagră. Intenţia noastră este de a prezenta acest proiect la summitul de la Varşovia.

- iunie 2016: După evenimentele de la 15 și 16 iunia la Sofia, președintele român Klaus Iohannis declară în orașul Marten, județul Ruse, 16 iunie 2016: “Această iniţiativă pe care am prezentat-o, şi am prezentat-o atât preşedintelui, cât şi prim-ministrului (Bulgariei -n.r.), este o iniţiativă care ţinteşte o colaborare, practic, în zona exerciţiilor comune şi a training-ului a forţelor navale româneşti, bulgare şi turceşti. Aceasta este aşa-numita iniţiativă navală, deci se referă la forţele navale, se referă la exerciţiu şi training comun. Noi credem că această iniţiativă, în final, trebuie să se găsească sub umbrela NATO, fiindcă toate trei ţările riverane, România, Bulgaria şi Turcia sunt aliaţi în NATO. Unde a apărut, probabil, o înţelegere greşită, este conceptul de flotă NATO. Nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie. NATO nu poate şi nu doreşte să întreţină o flotă proprie în Marea Neagră.”

*****

2017: Ideea de infiinţare unei macroregiuni europene a Mării Negre

Λιούμπομιρ Kyuchukov: Europa trebuie să aibă strategie pentru regiunea Mării Negre, singura mare europeană, momentan, ”fără stăpân”

kyuchukovCea mai naturală colaborare în cadrul UE este între România și Bulgaria, crede diplomatul bulgar

Vladimir Mitev

Lyubomir Kyuchukov este diplomat și analist de politică externă bulgar. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, având o specializare la Universitatea Georgetown din Washington. Și-a început cariera diplomatică ca atașat la ambasada Bulgariei din București. A fost ministru adjunct al afacerilor externe, membru al Consiliului de integrare europeană și euroatlantică în cadrul Președinției Bulgariei, membru al Consiliului de Eurointegrare la Consiliul Ministerial al Bulgariei. În perioadă 2009-2012 a fost ambasador la Londra. Acum este director al Institutului de Economie și Relații Internaționale. Este poliglot, vorbind mai multe limbi: engleza, rusa, româna, franceza, folosind, mai puțin, și italiana.

Acest articol a fost publicat pe blogul ”Podul Prieteniei” la 13 Aprilie 2017.

Domnule Kyuchukov, la discuția organizată la începutul lunii aprilie la Sofia de către Institutul pentru Economie și Relații Internaționale, Fundația ”Friedrich Ebert” și Societatea Diplomatică Bulgară, a fost prezentată ideea de creare a unei strategii europene pentru regiunea Mării Negre, una care să devină inițiativa președinției Bulgariei a UE din prima jumătate anului 2018. Care este esența acestei ideii? Ce acțiuni concrete ale UE și ale țărilor din regiune ar putea contribui la materializarea ei?

Ideea, pe care am lansat-o împreună cu ambasadorul Biserka Benisheva, este simplă. Pe durata cât va deține președinția Consiliului UE, Bulgaria trebuie să accepte ca o prioritate politică punerea pe ordinea de zi europeană a unei strategii privind Mărea Neagră. Altfel zis, să fie creată o planificare pe termen lung pentru regiunea Mării Negre. Mai mult, acum câțiva ani Parlamentul European a promulgat o rezoluție care cerea asta. În 2003, Grecia a impus ca prioritate a președinției sale aderarea Balcanilor la UE. Rezultatul a fost Ordinea de Zi de la Salonic, care de atunci și până astăzi se impune ca o politică europeană prioritară în această regiune. În timpul președinției sale din 2008, Franța a creat Uniunea Mediteraneeană, care cuprinde nu doar cele 28 țări membre ale UE, ci și alte 15 țări din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. În același timp, UE are propria sa strategie pentru regiunea baltică, cu forme dezvoltate și o rețea întărită a colaborării, inclusiv cu Rusia. În acest cadru, pare că singură mare ”fără stăpân” a UE este Marea Neagră.

După 2013, disensiunile din regiunea Mării Negre au crescut. În momentul de fața Turcia și Rusia au legături complicate cu UE, în timp ce Ucraina și Rusia sunt într-o stare de conflict. În ce măsură, luând în considerare tocmai aceste condiții nu tocmai favorabile, este realizabilă o inițiativă privind strategia europeană pentru regiunea Mării Negre și pentru o colaborare regională mai intensă? Cum ar putea influența această colaborare contradicțiile din această regiune, dintre UE și unele țări particulare din această structură regională?

Într-adevăr, problemele sunt reale și numeroase. Printre ele se numără conflictul din Ucraina, cum deja ați precizat, Crimeea în mod particular, numeroasele conflicte înghețate din spațiul post-sovietic, creșterea tensiunilor și cursa înarmării din tipul ”Războiului Rece”, contradicțiile pe liniile geopolitice de putere, riscurile terorismului internațional, islamul radical, etc. Simpla lor enumerare indică faptul că nu e suficient doar să le constatăm, trebuie să și căutăm soluții active și mutuale pentru acestea. O poziție pasivă nu rezolvă niciuna dintre aceste probleme. Dar pentru a fi un actor important în această regiune, pentru a avea o poziție pro-activă, unită și consistentă, UE trebuie să-și urmărească în mai mare măsură țelurile ei strategice. În momentul de fața, UE a scăzut activitatea sa în plan regional. Ea pune accent pe problemele securității, inclusiv în cadrul NATO, iar în același timp se observă o colaborare crescută, fie ea și una tumultoasă, între cele două forțe regionale prezente aici – Rusia și Turcia. Toate aceste lucruri nasc o dezbatere pentru crearea unei strategii a UE, nu doar necesară, ci chiar deja așteptată, aflată cumva în întârziere[1].

Vicepremierul bulgar Denitsa Zlateva a participat la discuția deja menționată. Care este poziția guvernului bulgar vis-a-vis de această idee? În ce măsură ideea este cunoscută în țările europene și în țările din regiunea Mării Negre? Cum văd ele ideea?

Pentru a deveni politică statală, această ideea trebuie să fie recunoscută în primul rând de guvernul și instituțiile statului. În timpul discuției, vicepremierul, cel ce deține competența în aceste chestiuni europene, a susținut această idee. Dar noul guvern bulgar urmează să aibă ultimul cuvânt. Etapa următoare presupune consultări cu alte țări-membre ale UE, unele care sunt interesate de această idee. Este natural ca aceste țări să fie în primul rând România și Germania, cu care acum 10 ani am înființat Sinergia Mării Negre. De asemenea, trebuie realizate consultări cu Comisia Europeană și cu celelalte două țări cu care vor deține, împreună cu Bulgaria, președinția UE, respectiv Estonia și Austria (președințiile UE se fac în succesiuni de trei țări – notă editorului). În acest mod, Marea Neagră ar putea deveni o temă pe ordinea de zi a acestei conduceri. Pozitiv este faptul că Austria este activă tradițional în cadrul Colaborării Dunărene și în conectarea regiunilor Dunării și Mării Negre. Președinția austriacă o urmează pe cea românească, iar Bucureștiul dintotdeauna a încercat sa joace un rol activ în regiunea Mării Negre. Cu alte cuvinte, crearea unei strategii europene a Mării Negre ar putea începe cu președinția bulgărească și să se termine cu acceptarea acestei strategii în timpul președinției românești.

În 2008, UE, cu susținerea activă a Germaniei, a României și a Bulgariei, înființează programul ,,Sinergia Mării Negre”. Care sunt diferențele între inițiativa de acum și Sinergia Mării Negre? De ce este necesar ca Sinergia să fie dezvoltată, apgradată 10 ani mai târziu?

Sinergia Mării Negre a fost un moment important în orientarea UE spre Sud-Est. Ea a fost bazată pe o abordare inclusivă, cu participarea tuturor țărilor din regiunea mare a Mării Negre, și a sprijinit o mulțime de forme de colaborare multilaterală cu participarea activă a UE. Pe de altă parte, Sinergia Mării Negre n-a avut resurse financiare solide și asta a limitat-o. Ea a suferit mult din cauza confruntării politice din regiune. Atunci atenția s-a direcționat prioritar spre o altă politică europeană – Parteneriatul Estic, dar acum pe baza unei abordării exclusive – fără Rusia și Turcia. Decada de la Sinergie impune o analiză și un bilanț al efectivității ei și o căutare a soluțiilor despre viitorul ei. Cred că Sinergia trebuie să fie reactivată prin resurse financiare și instituționale suplimentare, iar în același timp să fie dezvoltată și să devină un mecanism practic pentru realizarea unei abordări strategice a UE către regiunea Mării Negre, această dezvoltare devenind o parte din ordinea de zi a Mării Negre.

Pare că în UE are loc o creștere în comunicarea regională – de exemplu, în unele forme de dialog Mediterane, sau, în cadrul Grupului de la Visegrád. În ce măsură inițiativa de a crea o euroregiune a Mării Negre este un răspuns al acestei tendințe de regionalism în politica europeană? Cum această ideea ar putea deveni o parte din planurile pentru reformă a UE?

UE este într-o dezbatere dificilă despre viitorul său. Indiferent care sunt scenariile – 5, ca în Cartea Albă a Comisiunii Europene, 15 sau chiar 55, de fapt direcțiile sunt doar două: înapoi spre o Europă a națiunilor (din punctul meu de vedere, asta înseamnă mai mult o Europă a naționalismelor) și înainte – către un nivel nou al integrării. Până acum domină ideea de o Europă cu mai multe viteze, care dă șansa păstrării unității UE după Brexit, dar totodată creează probleme și diviziuni serioase pentru viitor. În schimb, ideile pentru dezvoltarea colaborării regionale și pentru o interacțiune mai activă nu formează niveluri noi ale integrării, ci ajută la căutarea unor poziții comune și abordării referitoare la problemele de interes comun pentru câteva țări-membre UE.

Din acest punct de vedere, formarea unei macroregiuni a Mării Negre n-ar putea realiza aceste funcții, pentru că în ea vor fi incluse două țări membre ale UE, plus alte țări care nu sunt membre. În principiu, UE susține activ crearea unor macroregiuni cu țeluri multiple, precum căutarea unor soluții pentru problemele comune ale țărilor din anumite regiuni, dezvoltarea colaborării și atingerea unei coeziuni economice, sociale și teritoriale. În momentul de față sunt create patru macroregiuni europene: Baltică (împreună cu regiuni din Rusia), Dunăreană, Adriatico-Ioniană și Alpină. Crearea a unei macroregiuni a Mării Negre ar putea deveni construcția de bază a Strategiei UE pentru Marea Neagră și un instrument efectiv pentru realizarea ei, pentru că macroregiunile au acces la fondurile structurale și de investiții ale UE.

Dar în Europa de Sud-Est este loc și pentru o colaborare regională în cadrul UE. Acum doi ani, împreună cu fostul ministru de externe bulgar Solomon Pasy, am lansat ideea de creare a unei grupe B-5 (sau Visegrád Balcanic”), cu participarea Bulgariei, României, Greciei, Croației și Sloveniei (în caz că aceasta e interesată). Exemplul Grupului de la Visegrád este suficient de convingător privind rolul și câștigul unei colaborări de acest tip.

De mulți ani România și Bulgaria sunt percepute ”în grup” de partenerii săi europeni, dar în loc de a crea un duo în colaborarea sa bilaterală, pare că ele fac contrariul. Care ar putea fi parametrii unei colaborări mai strânse în plan bilateral și la Marea Neagră, dacă regiunea este definită nu ca o provocare a securității, ci ca un loc al proiectelor economice care duc profit mutual în spiritul colaborării regionale?

Urmând forța unei logici nu foarte pragmatice, când au fost candidați pentru UE, și în primii ani ca membri, Bulgaria și România pare că au fost mai mult într-un regim de competiție decât într-unul de colaborare. Există o explicație pentru asta, dar ea n-ar putea fi o scuză – ambele țări au fost sub presiunea realizărilor reformelor necesare, au fost sub mecanismul de cooperare și verificare (MCV), au avut probleme interne serioase. Nu există o colaborare mai naturală în cadrul UE decât cea între România și Bulgaria, fie prin prisma problemelor comune pe care cele două țări le au de rezolvat (desființarea MCV, aderarea la Schengen, eventual la Zona euro, securitatea la Marea Neagră și în Balcani, etc.), fie legat de coordonarea și protejarea unor idei și inițiative mutuale în cadrul UE.

Ceea ce este esențial pentru ambele țări este să se încerce o schimbare: în primul rând, felul cum aceste doua state sunt privite ca două membre cu probleme în UE, în al doilea rând, percepția conform căreia contribuția lor este mai mică comparativ cu problemele pe care le generează. O premisă obligatorie pentru asta este consolidarea infrastructurii, a legăturilor bilaterale și multilaterale din regiune, independent de numeroasele probleme și conflicte din zonă, înființarea unei rețele proprii de dialog și de colaborare.

*****

Georgi Pirinski: România și Bulgaria ar putea iniția dezvoltarea unei strategii macroregionale privind regiunea Mării Negre

georgi_pirinski_2009_350Interesele ambelor țări membre ale UE coincid în realizarea păcii și a dezvoltării sustenabile în regiunea Mării Negre, crede euro-deputatul și diplomatul bulgar

Vladimir Mitev

Georgi Pirinski s-a născut pe 10 septembrie 1948 la New York. Între 1980-1989 a fost ministru-adjunct bulgar al comerțului extern. A fost ales deputat de șase ori în intervalul 1990-2013. A fost ministru de externe (1995-1996) și președintele parlamentului din Bulgaria (2005-2009). Începând cu 2014 este membru al Parlamentului European.

Acest articol a fost publicat pe blogul ”Podul Prieteniei” pe 3 Mai 2017.

Domnule Pirinski, la o masă rotundă organizată la Sofia, la începutul lui aprilie 2017, ați prezentat ideea înființării unei euroregiuni la Mărea Neagră, una care să devină parte din inițiativele politice ale președinției Bulgariei a UE în prima jumătate anului 2018. Care este esența ideii dvs.? Ce rezultate sunt așteptate să fie concretizate pentru țările din zona Mării Negre și UE dacă această inițiativă va fi sprijinită?

Esența ideii, care a fost discutată la conferința din 3 aprilie 2017 de la Sofia, a fost aceea ca Bulgaria și România să încerce, în calitatea lor de țări membre UE din regiunea Mării Negre, să inițieze dezvoltarea așa-numitei strategii macroregionale pentru regiunea Mării Negre. După o definiție populară, strategia macroregională este un cadru, afirmat de Consiliul European cu scopul de a depăși provocările comune dintr-o regiune geografică. Aceste provocări produc îngrijorare, de aceea țări din regiune, membre sau non-membre UE, colaborează strâns pentru a ajunge la o coeziune economică, socială și teritorială.

Cum este bine știut, această strategie a fost propusă prima dată acum zeci ani de țările baltice din UE, ducând la înființarea macroregiunii UE pentru Marea Baltică în 2009. În anii următori au fost create încă trei macroregiuni de acest tip, cea Dunăreană, Alpină și Adriatico-Ioniană. Inițiativa pentru înființarea lor a venit din partea țărilor membre ale UE din zona respectivă, iar țările terțe din fiecare regiune au devenit parteneri în cadrul acestui format.

Se crede că acest cadru integrat oferă două mari avantaje. Primul, rezolvarea cu succes a unor probleme care nu pot fi depășite individual de țările respective. Al doilea, crearea unei viziuni comune pentru viitorul regiunii. Ideea este să se ajungă la cât mai bune rezultate prin coordonarea politicilor și a resurselor nerambursabile pe care UE le acordă unei regiunii.

Care sunt asemănările și diferențele între ideea de euroregiune a Mării Negre și alte inițiative pentru colaborare regională în regiunile apropriate ale Bulgariei, precum Sinergia Mării Negre, Organizarea Cooperării Economice a Mării Negre, Parteneriatul Estic și Ansamblul Parlamentar al Europei de Sud-Est?

O strategie de acest tip pentru regiunea Mării Negre ar fi o dezvoltare a Sinergiei Mării Negre și a Parteneriatul Estic, cele două programe ale UE care se ocupă cu țările din regiune. Punerea acestor programe într-un cadru strategic cu participarea tuturor țărilor din regiunea Mării Negre fără îndoială ar ajuta la folosirea mai bună a resurselor financiare ale acestor programe pentru scopurile dezvoltării sustenabile a teritoriilor litorale ale acestor țări și ale regiunii în întregimea ei.

Activitatea Organizației Cooperării Economice a Mării Negre din ultimii 25 ani ar putea fi folosită ca experiența practică de cooperare regională în sferele de prioritate precum transportul, turismul și ecologia. Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est și Ansamblul Parlamentar pot ajuta în ceea ce privește realizarea coeziunii Mării Negre prin sincronizarea inițiativelor și programelor care au obiective similare.

Cum ideea de o euroregiune a Mării Negre se încadrează în dezbaterile despre reforma UE, acolo unde pare că se observa o tendința de regionalism, de exemplu, în cadrul dialogului mediteraneean sau între țările din Grupul de la Visegrád?

Abordarea unor strategii macroregionale ar putea fi văzută ca o formă de încurajare a dezvoltării sustenabile și a întăririi securității în regiunile respective în contextul discuției despre o dezvoltare viitoare a UE, în special despre politica unei colaborări teritoriale europene. Abordarea macroregională își are propriul loc, ca un cadru specific de amalgamare a programelor și a resurselor UE care sunt îndreptate spre o regiune concretă. În principiu, această abordare se diferențiază de Grupul de la Visegrád.

După ce România și Bulgaria au pornit pe drumul integrării europene, ele sunt percepute ”la comun” de partenerii săi europeni. Dar în loc de a crea un duo în colaborarea sa bilaterală, pare că ele fac contrariul. Ce potențial vedeți pentru o colaborare româno-bulgară în politică externă în anii apropriați? Cum deținerea președinției UE de către Bulgaria, Austria și România în perioadă 2018-2019 ar putea influența ideea unei euroregiuni a Mării Negre?

Deținerea Președinției Consiliului UE de către Bulgaria și România în prima jumătate a anului 2018, respectiv în prima jumătate a lui 2019, oferă posibilitatea reală pentru ambele țări de a iniția și proteja un proiect de strategie macroregională în zona Mării Negre, unul care să fie discutat și susținut de către Consiliul European. Această posibilitate este influențată favorabil de faptul că președinția austriacă vine între cea a Bulgariei și a României, Austria fiind o țară dunăreană cu rol important în Macroregiunea Europeană a Dunării, interesată direct de procesele din regiunea Mării Negre.

În calitatea lor de țări membre ale UE, și Bulgaria și România au responsabilitatea și datoria de a realiza scopurile comune ale UE în beneficiul păcii și dezvoltării sustenabile. Ambele țări au interese care coincid, legate de realizarea acestor scopuri în regiunea Mării Negre și acum primesc șansa de a realiza o contribuție importantă pentru atingerea scopurilor în beneficiul tuturor țărilor din regiune.

*****

Dimităr Bechev: Este vital pentru Bulgaria să evite marginalizarea sa într-o Uniune Europeană care se schimbă

2283-dimitar-bechev_160313_171008Expertul în relații internaționale crede că răspunsul bulgar față de preconizata tendință a unei ”Europe cu mai multe viteze” nu ar trebui să fie decât o aderare cât mai rapidă la Euro zonă și la uniunea bancară

Vladimir Mitev

Dr. Dimităr Bechev este profesor la Universitatea din Carolina de Nord și senior cercetător la The Atlantic Council, o organizație cu sediul la Washington. Cartea lui, Rival Power: Russia’s Influence in Southeast Europe, va fi tipărită de Editura Universității Yale în august 2017. Este autorul mai multor cărți, publicații științifice, rapoarte, comentării mediatice pe temele politicii externe a UE, Balcanilor, Turciei și a Rusiei. Dr. Bechev și-a obținut doctoratul la Oxford University, a urmat specializări la Harvard și London School of Economics.

Acest articol a fost publicat pe blogul ”Podul Prieteniei” la 20 Aprilie 2017.

Domnule Bechev, după referendumul care a susținut Brexit și după alegerea lui Trump ca președinte american, au început schimbări în UE, așa-numita formulă a ”Europei cu mai multe viteze”. În același timp, forțe importante din afară de UE, China, Rusia sau Turcia, exercită o influență în creștere asupră Europei Centrale și de Sud-Est. Care ar trebui să fie răspunsul bulgar vizavi de schimbările mediului internațional și al tendinței ”Europei vitezelor”?

Europa mai multor viteze este o realitate de mai mult timp, fiindcă sunt țări membre care nu sunt incluse în Euro zonă și Schengen. După Brexit, centrul de greutate din UE se mișcă mai mult spre Euro zonă. Răspunsul bulgăresc ar trebui să fie îndreptat spre acțiuni pentru adoptarea cât mai rapidă a monedei comune. Într-o perspectivă pe termen mai scurt, să urmărească aderarea la Uniunea Bancară. După părerea mea, relațiile cu China, Rusia și Turcia nu sunt atât de relevante.

Cu aproprierea lui 2018, se activizează discuțiile și comentariile despre inițiativele politice și accentele care ar trebui să devină o parte a acțiunilor președinției bulgărești a UE. Unele dintre ideile lansate pun accent asupra migrației, granițelor externe ale UE și educației. Ce teme și idei ar trebui să formeze esența politică a președinției bulgărești a UE?

Din păcate, discuția este complet orientată pe unele chestii mundane și logistice. Prioritățile rămân în spate, dacă chiar sunt discutate. Cu siguranța, aceste teme trebuie să fie vitale pentru Bulgaria. Relațiile viitoare și organizarea instituțională a legăturilor între țările cu moneda comună și cele din afara Euro zonei sunt o tema actuală, scopul fiind evitarea marginalizării unor țări precum Bulgaria.

Una dintre tendințele care sunt observate în UE în ultimă perioadă este creșterea comunicării regionale, de exemplu, în formula mediteraneeană sau în cercurile Grupul de la Visegrád. În ce măsură legăturile româno-bulgare și colaborarea regională în regiunea Mării Negre ar putea să fie răspunsul viabil bulgăresc al tendințelor de regionalism și comunicare ”în cluburi” din UE?

Sunt sceptic. În sfârșit, încă din 2007, Bucureștiul și Sofia au lansat Sinergia Mării Negre, o strategie adoptată de Comisia Europeană de atunci (în aprilie 2007, Comisia Europeană oferă Parlamentului European și Consiliului UE inițiativa Sinergiei Mării Negre. Parlamentul European emite o rezoluție de susținere în ianuarie 2008. Startul oficial al acesteia este dat de întâlnire miniștrilor de externe ai UE și ai țărilor Mării Negre la Kiev în februarie 2008 – notă editorului). Nu văd niciun rezultat concret. Adevărul este că UE are o rețea de relații bilaterale cu țările din regiunea Mării Negre, care vor o integrare mai strânsă, de exemplu Ucraina, Georgia și Moldova. De obicei, formatele regionale au o importanța suplimentară, dar în cazul concret nu e prea clar ce ar putea fi realizat prin acestea.

*****

Perspective critice privind dezvoltarea Bulgariei în Europa celor două viteze

Vladimir Mitev

Conferință “Spațiul European – încotro? Reforma Uniunii Europene – implicații în planul securității și al comunicării publice”

București, România, 29 Mai 2017

Introducere

Circulă opinia conform căreia Bulgariei îi lipsește politica externă. Cu siguranță, există ministerul de externe, ambasadele și diplomații, care sunt coordonați de către guvernul de la Sofia. Indiferent de aceste aspecte administrativ-birocratice, se poate citi în mediile serioase (inclusiv la posturile de televiziune naționale) cum experți în politica externă ”de mare nivel” abordează tema lipsei de subiectivitate a Bulgariei în politica sa externă.

Opinia curentă poate fi simplu rezumată în felul următor: odată cu intrarea sa în UE, Bulgaria și-a transformat agenda de politică externă într-o simplă traducere a liniei oficiale a Bruxelles-ului. Adițional, teza este susținută (și) de lipsa de schimbare a liniilor politicii interne, o situație recunoscută sub formula denominată ”stabilitate”. Pentru a întări și mai mult noțiunea de stagnare și de status-quo, devenit din ce în ce mai puternic, Bulgaria este într-un consiliu monetar, moneda națională – leva – fiind raportată la euro. Asta înseamnă că în timp ce sistemele de politică internă și externă funcționează într-o stare de limitată de suveranitate, Bruxelles-ul jucându-și rolul său, Băncii Naționale Bulgare îi lipsesc anumite instrumente prin intermediul cărora să influențeze economia.

Ca bulgar și ca jurnalist specializat pe știri externe, încerc să înțeleg ce se întâmplă în politica externă a țării mele. Alegerea lui Donald Trump și activarea clauzei Brexit sunt evenimente internaționale de mare importanță, unele care, fără dar și poate, influențează fiecare din țările UE. Dar pot ele demonstra că pentru bulgari epoca atemporalității a luat sfârșit? Și dacă ele servesc ca un semnal de alarmă, ca un imperativ pentru activități de politică externă mai ample?

Căutând răspunsurile la aceste întrebări, în primele luni ale lui 2017, am găsit reportaje despre două conferințe organizate la Sofia la începutul lunii aprilie. Ambele au fost organizate de aceiași entitate, respectiv Fundația Friedrich Ebert, Institutul pentru Economie și Relații Internaționale (think-tank bulgăresc de politică externă care reprezintă generația mai veche de diplomați și experți) și Societatea Diplomatică din Bulgaria (un alt ONG al vechilor diplomați). Prima conferința a fost focusată pe Agenda Mării Negre a UE (și a țărilor membre UE din regiune), în timp ce a doua s-a ocupat de Bulgaria și Balcani (sub titlul ”Bulgaria și Balcanii: Între ambiții de conducere și renunțare”). Aparent, ambele au arătat că unul dintre lobby-urile cheie ale experților bulgari de politică externă încearcă să formuleze propuneri de politică pentru noul cabinet bulgar și pentru președinția bulgărească a Consiliului UE din prima jumătate anului 2018.

Eu nu locuiesc în Sofia în acest moment. Sunt în Ruse, cel mai mare oraș bulgar la Dunăre, la mai puțin de 70 km sud de București. Imediat mi-am dat seamă că există situația favorabilă pentru depășirea slabei mele informări în ceea ce privește politica externă a Bulgariei. M-am apucat să analizez răspunsurile experților bulgari de politică externă vizavi de schimbările din UE. Am realizat trei interviuri cu diplomați și analiști de vârste și experiențe diferite, încercând să înțeleg care sunt opțiunile Bulgariei și dacă Sofia se ridică, într-o măsură mulțumitoare, la nivelul provocărilor regionale și internaționale.

Acest articol este rezultatul propriilor mele căutări și sper ca el să dea cititorului (din România, Bulgaria și străinătate) o privire de ansamblu privind stadiul dezbaterilor din Bulgaria, opinia experților bulgari prinși în angrenajul european al opțiunilor de politică externă. Am făcut această muncă cu plăcere, am fost bine primit în parlamentul român în timpul prezentării acestui articol și le mulțumesc pe această cale organizatorilor conferinței ”Spațiul European – încotro…? pentru deschiderea și suportul ce mi-au fost acordate.

Contextul european și bulgăresc

Referendumul pentru Brexit și succesul lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA au pus serios presiune pe UE vizavi de viitorul ei. Pe de o parte, nucleul dur la țărilor membre UE nu (mai) poate conta atât de mult pe lumea anglo-saxonă, una care se distanțează de ele. Pe altă parte, activarea Brexit-ului este percepută de Germania și de alte țări europene ca o șansa pentru mersul înainte al UE.

Cartea Alba privind Viitorul Europei[2], elaborată de Comisia Europeană, a prezentat cinci posibile scenarii[3] pentru viitorul UE:

  1. “Continuare” (adică o urmare a drumului actual, fără mari schimbări);
  2. “Doar piața unică” (adică UE se focusează doar pe piața unică și nu pe domenii precum migrarea, securitatea și apărarea);
  3. “Cei care vor să facă mai mult, fac mai mult” (adică una sau mai multe coaliții a celor care doresc o integrare în trepte – Europa mai multor viteze);
  4. “Mai puțin dar mai eficient” (adică toate cele 28 de țări sunt integrate completamente pe unele teme, inclusiv cele care nu sunt neapărat legate de piață, dar sunt mai puțin performante pe alte teme).
  5. “Făcând mai mult împreună” (scenariul cel mai pro-integrare – UE se implică mult mai mult în multe domenii, inclusiv printr-o uniune politică mai puternică).

În Declarația de la Roma (martie 2017), conducătorii UE și-au exprimat preferința pentru formula ”Europei Vitezelor”. Declarația sublinia: ”Vom face Uniunea Europeană mai puternică și mai rezilientă printr-o și mai mare unitate și solidaritate între noi, prin respectarea normelor comune. Unitatea este o necesitate precum sunt și alegerile libere. La nivel individual, am fi marginalizați, striviți de dinamica mondială. Împreună avem cele mai mari șanse, apărându-ne interesele și valorile comune. Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeași direcție, așa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele, păstrând ușa deschisă celor ce doresc să ni se alăture mai târziu. Uniunea noastră este nedivizată și indivizibilă.”

O altă consecință a rearanjărilor din sfera relațiilor internaționale este creșterea dialogului regional. Un exemplu al acestei tendințe este intensificarea dialogului mediteraneean între țările regionale, care sunt membre UE[4];[5]. Se poate observa o mai mare comunicare și în cadrul Grupului de Visegrád[6].

Aceste schimbări și tendințe din UE au loc în răstimpul în care Bulgaria își caută locul și vectorii politicii externe din cadrul UE. Prima acțiune importantă a Bulgariei, după aderarea la UE, a fost să recunoască Kosovo (în 2008), împreună cu Croația și Ungaria, făcând, în acest mod, front separat de Greciei și România, acestea nerecunoscând Kosovo nici până în ziua de azi. Începând cu anul 2009, politica externă a Bulgariei oscilează între orientări spre Orientul Mijlociu, Parteneriatul Estic și linia anti-rusă. Regiunile de interes tradițional pentru Bulgaria, precum Balcanii și Marea Neagră, au rămas la urma priorităților, cauzele fiind diferite.

Semne de schimbare au început să apară în scurt timp, înainte de încercarea de coup dètat din Turcia, când în vara lui 2016 premierul bulgar Boyko Borisov a respins propunerea de crearea a unei flote NATO în Marea Neagră (avându-i ca parteneri pe Turcia, România și Bulgaria). În noiembrie 2016, general Rumen Radev a câștigat alegerile prezidențiale, devenind șeful statului. El a promis o politică care pune în centru, într-o măsură mai mare, interesul național. În timp ce Boyko Borisov este bine primit și la Berlin, și la Ankara, Rumen Radev, care vorbește engleza, germana și rusa, lasă impresia că este un partener respectat și în SUA, dar și în Rusia. Primele lui vizite internaționale au fost, totuși, la Bruxelles și Berlin.

Școli de gândire în comunitatea bulgară de politică externă

În general, există două mari curente de gândire în comunitatea experților de politică externă din Bulgaria. Întrebarea despre răspunsul Bulgariei la schimbările din UE indică gândirea celor două tabere.

Primul grup ar putea fi numit ”grupul celor tineri”. Sunt experți care s-au afirmat după aderarea Bulgariei la NATO și UE și, în principiu, aparțin zonei de dreapta a spectrului politic. Acești analiști vor o integrare mai accentuată a Bulgariei în cercurile integraționiste ale UE, precum: Uniunea Bancară, Euro zona, Schengen sau Uniunea Energetică. Dorința lor este aceea ca Bulgaria să nu rămână o periferie a UE. Reprezentanții cei mai cunoscuți ai grupului sunt Dimităr Bechev, Vessela Cherneva și Vladimir Șopov.

Cea de-a doua grupare ar putea fi numită ”grupul celor vârstnici”. Sunt diplomați care au studiat la Moscova, făcând, mai apoi, specializări în Occident. Ei au negociat cu succes aderarea Bulgariei la NATO și UE. Caută răspunsul Bulgariei la ”Europa Vitezelor” într-un cadru regional mai amplu, circumcis contextului european. Țelul lor este ca Bulgaria să fie o țară membră a UE ce-și are propria valoare adăugată. Dintre membrii marcanți ai grupului îi amintim pe Lyubomir Kyuchukov, Georgi Pirinski și Valentin Radomirski.

Ambele tabere sunt foarte active în cercul discuțiilor nu doar despre schimbările din UE, dar și despre răspunsul pe care ar trebui să-l formuleze Bulgaria, conturându-se chiar un răspuns politic concret în ceea ce va fi prezidenția bulgărească a Consiliului UE (prima jumătate anului 2018). Ideile ambelor curente merită de a fi analizate într-o mai mare măsură.

Cei tiner

A. Dimităr Bechev

Între mințile luminate din comunitatea bulgărească de politică externă, Dimitar Bechev s-a afirmat deja de mult timp la nivel internațional. Are un doctorat la Oxford University și specializări la Harvard și London School of Economics. În momentul de fața este profesor la Universitatea din Carolina de Nord și este senior cercetător la Consiliul Atlantic, Washington. Bechev a scris numeroase publicații pe teme diferite privind politica externă a UE, Balcanii, Turcia și Rusia. Din categoria analiștilor bulgari de politică externă, Bechev este un reprezentant clasic al grupului tânăr..

Bechev crede că după Brexit-ul ”punctul de greutate al UE se mișcă mai mult spre Euro zonă”[7]. Iată de ce răspunsurile Bulgariei la schimbările din UE ar trebuie să se îndreptate spre adoptarea cât mai rapidă a monedei comune. Totodată, dintr-o perspectivă pe termen mai scurt, aderarea la Uniunea Bancară este, de asemenea, necesară.

În opinia lui Bechev, președinția bulgărească a UE ar trebui să vizeze viitoarele relații și aranjamente instituționale în ceea ce privește legăturile dintre țările cu monedă comună și cele care sunt în afara Euro Zonei. Scopul acestei activității ar trebui să fie evitarea marginalizării unor țări precum Bulgaria. În opinia lui Bechev, această abordare este necesară pentru că ”relațiile cu China, Rusia și Turcia nu sunt atât de importante” în ecuația bulgărească de politică externă. Adițional, Bechev nu vede ce s-ar putea realiza mai mult de către România și Bulgaria dacă ele pun accent doar pe colaborarea regională din regiunea Mării Negre.

B. Vessela Cherneva

O altă voce a experților tineri de politică externă din Bulgaria este Vessela Cherneva. În momentul de fața ea este director general la oficiul bulgăresc al Consiliului European de Politică Externă[8]. Are un masterat în Relații Internaționale la Universitatea din Bonn, Germania. Cariera profesională a domniei sale este legată de Ministerul Bulgar al Afacerilor Externe. A lucrat în sediul ministerului (1998-2000) și ca angajat la ambasada Bulgariei din Washington (2000-2003). În sfârșit, ea lucrează pentru guvernul bulgar ca purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (2010-2013). În perioadă 2004-2006, Cherneva lucrează la Comisia Internațională pentru Balcani[9], sub președinția lui Giuliano Amato.

Ca și ceilalți experți tineri, Cherneva e îngrijorată de faptul că Bulgaria ar putea fi marginalizată în cadrul unei uniuni aflată în schimbare dacă nu acționează cu hotărâre în direcția aderării la cercurile integraționiste ale UE. O opinia d-nei Cherneva, Bulgaria trebuie să dezvolte și să propună idei și inițiative în această direcție până în toamna lui 2017 (septembrie-noiembrie). Asta va permite ca ideile formulate să fie susținute de Bulgaria în timpul prezidenției europene ce-i revine în 2018.

Unele direcții de activitate posibile[10] sunt:

  1. Euro Zona – budgetul Bulgariei este stabil, iar atunci când țara va adopta moneda Euro, vor fi evitate falimentele bancare;
  2. Schengen plus – o comunitate pentru cooperare avansată cu țările membre ale Schengen-ului. Bulgaria ar putea să fie de folos având în vedere poziția sa privind protejarea granițelor UE;
  3. Parchetul European – vezi punctul 4;
  4. Apărare europeană comună – inițiativele 3 și 4 probabil ar putea fi realizate doar în cadrul unor grupuri de interese și nu la nivelul întregii UE;
  5. Uniunea Energetică – regiunea Europei de Sud-Est este interesată de independența energetică sa

Cei bătrâni

A. Λιούμπομιρ Kyuchukov

Dintre experții vârstnici de politică externă, Lyubomir Kyuchukov este cel mai cunoscut. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, specializându-se la Universitatea Georgetown din Washington. Și-a început cariera diplomatică la ambasada Bulgariei din România (vorbește limba română). A fost ministru de externe adjunct (2001-2009) și ambasador în Regatul Unit (2009-2012). Pentru o perioadă lungă timp, Kyuchukov a fost președintele Institutului de Economie și Relații Internaționale, cu sediul la Sofia.

În două interviuri pe care expertul le-a acordat, după conferințele menționate din aprilie de la Sofia, unul pentru Radioul Național Bulgar[11], iar celălalt pentru blogul ”Podul Prieteniei”[12], Kyuchukov a prezentat o propunere de politică externă pentru președinția bulgară a UE, respectiv susținerea adoptării unei strategii europene pentru regiunea Mării Negre. Raționamentul din spatele acestei propuneri s-a bazat pe realitatea conform căreia, după 2013, regiunea Mării Negre a devenit instabilă, cu tensiuni în creștere, iar, din această perspectivă, colaborarea devenind cu atât mai necesară. În opinia lui Kyuchukov, nu există încă o soluție militară la multele conflicte înghețate din spațiul post-sovietic. În același timp, țările cu interese în regiune nu mai pot aștepta, sperând la o rezolvare a conflictelor fără o implicare și o cooperare în regiune.

”Pare că singură mare ”fără stăpân” a UE este Marea Neagră”, cu alte cuvinte este singura mare căreia nu-i este acordată o strategie macroregională în cadrul UE, crede expertul de politică externă bulgar. Acesta amintește că în 2008 Germania, România și Bulgaria au susținut cu succes inițiativa Sinergiei Mării Negre, aniversarea celui de-al zecelea an al ei făcând necesar un bilanț care să fie benefic pentru o dezvoltare ulterioară a proiectului, unul care să fie realizat cu suport politic și fonduri de la UE.

”Nu există o colaborare mai naturală în cadrul UE decât cea între România și Bulgaria, fie prin prisma problemelor comune pe care le au de rezolvat (desființarea MCV, aderarea la Schengen, eventual la Euro zonă, securitatea în Marea Neagră și în Balcani, etc.), fie legat de coordonarea și protejarea unor idei și inițiative mutuale din cadrul UE”, a mai precizat Kyuchukov, cu gândul la nevoia de cooperare regională în contextul European.

B. Georgi Pirinski

Georgi Pirinski este în acest moment membru al Parlamentului European. El este un membru al cercului experților vârstnici, fiind bine cunoscut în țara și în străinătate. A fost președintele Parlamentului Bulgar (2005-2009), ministru de externe (1995-1996) și deputat în șase legislaturi (1990-2013). A absolvit Institutul de Înalte Studii Economice ”Karl Marx” din Sofia.

Pirinski dezvoltă o idee care o completează pe cea a lui Lyubomir Kyuchukov, făcând referire la crearea unei macroregiuni europene în jurul Mării Negre și dezvoltarea unei strategii macroregionale a UE în aceiași regiune[13].

Diplomatul și politicianul bulgar crede că președinția UE ce-i revine Bulgariei (prima jumătate a anului 2018) și cea românească (prima jumătate a anului 2019), împreună cu cea austriacă, dă Sofiei și Bucureștiului șansa de a iniția și susține acest proiect de strategie macroregională în regiunea Mării Negre. În opinia lui Pirinski, ambele țări ”au responsabilitatea și rolul lor pentru a realiza scopurile comune ale UE în beneficiul păcii și al dezvoltării sustenabile”. El definește scopul acestei activității comune într-un fel cumva mai abstract. În opinia domniei sale, acesta (scopul) ar trebui să fie legat de depășirea unor probleme, care nu pot fi rezolvate de fiecare țară separat, pentru țările din regiune.

Strategia UE pentru Marea Neagră că inițiativă regională

Ideea unei strategii UE în regiunea Mării Negre merită mai multă atenție, pentru că este o șansă pentru țări precum România și Bulgaria de a da valoare adăugată UE. O parte din cauzele ce stau în spatele acestei propuneri politice au fost deja schițate de opiniile unor analiști mai vârstnici care s-au exprimat cu privire la ce activitate trebuie să realizeze Bulgaria în contextul noilor evoluții europene și mondiale. Există și alte argumente care susțin această idee.

Experții mai vârstnici cred că o cooperare regională avansată ar putea duce la crearea unei viziunii comune pentru regiunea Mării Negre. Suplimentar, inițiativa ar putea duce la alocarea unor fonduri UE mai mari pentru dezvoltarea regională și sustenabilă. Chiar mai important, cooperarea economică ar putea diminua tensiunile regionale – o dezvoltarea de care vor beneficia toate țările litorale. În momentul de fața există patru macroregiuni europene – Cea Baltică, Cea Dunăreană, Cel Alpină și Cea Adriatico-Ioniană, acestea macroregiuni incluzând și țări care nu sunt membre UE[14].

În ultimii ani, există diverse forme de cooperare în regiunea Mării Negre. Sinergia Mării Negre este o inițiativă care include toate țările litorale, inclusiv Rusia și Turcia, țări ce au, în momentul de față, dificultăți în relațiile lor cu UE. După referendumul din Crimeea, începutul războiului în Ucraina de Est și creșterea tensiunilor dintre Turcia și UE în ultimii ani, Parteneriatul Estic a înlocuit Sinergia Mării Negre ca forma preferată de cooperare de către UE. Pe altă parte, Sinergia Mării Negre n-a fost nicăieri finanțată suficient.

Implicarea Sinergiei și a Parteneriatului ”într-un cadru strategic, cu participarea tuturor țărilor din regiunea Mării Negre, fără îndoială ar ajuta la folosirea mai eficientă și completă a resurselor financiare ale acestor programe pentru scopurile dezvoltării sustenabile a teritoriilor litorale ale acestor țări și ale regiunii în întregimea ei”, crede Georgi Pirinski[15].

Pe de altă parte, Lyubomir Kyuchukov crede că ”sinergia trebuie să fie reactivată prin resurse financiare și instituționale suplimentare, iar în același timp să fie dezvoltată și să devină un mecanism practic pentru realizarea unei abordări strategice a UE către regiunea Mării Negre, această dezvoltare devenind o parte din ordinea de zi în cea ce privește Mărea Negră.”[16]

Aceste încercări de a schimba spiritul regional, de la rivalitate și conflict, la cooperare, nu vor fi ușor de realizat, chiar dacă UE susține toate aceste eforturi. Cu siguranța, va fi nevoie de recâștigarea credinței.

Pentru mine, ca jurnalist axat pe relațiile internaționale, o altă temă de interes, cu excepția politicii UE în regiunea Mării Negre, este cea referitoare la cooperarea româno-bulgară într-un spectru mai larg de acțiune. Există senzația că, indiferent de schimburile comercial însemnate dintre cele două țări (aproape 4 miliarde euro doar în 2016), ele încă nu depun suficient efort pentru cooperarea energetică și infrastructurală[17]. Activitățile comune privind regiunea Mării Negre ar putea contribui la o mai mare coordonare și acțiune comună.

Concluzie

Schimbările din UE au generat mai multe dezbateri și încercări de inițiative în cercurile bulgărești de politică externă.

Grupul tinerilor crede că Sofia trebuie să facă tot ce este omenește posibil ca Bulgaria să nu rămână o periferie în cadrul unei UE mereu în schimbare și re-definire. De aceea, este imperativ pentru Sofia să forțeze aderarea la diferitele cercuri dinlăuntrul UE, Euro zona, Uniunea Bancară, Uniunea Energetică, etc., în felul acesta ea devenind o parte din inima Europei. Experții tineri cred că nu există alternativă la integrarea avansată a Bulgariei în structurile europene și asta pentru că ”relațiile cu China, Rusia și Turcia nu sunt încă foarte relevante”. În opinia experților tineri, Bulgaria este puternică și modernă în măsura în care ea este integrată și asociată cu țările și interesele nucleului dur al UE.

Grupul experților vârstnici crede că încercările Sofiei de a juca rolul unui subcontractor al Occidentului în Orientul Mijlociu sau în alte spații și zone nu produce roadă. Bulgaria ar trebui să fie subiectul propriei politicii externe, cu alte cuvinte să aibă propria gândire și inițiativă, în loc de a-și vedea participarea sa în cadrul UE doar ca pe o activitate pur tehnică. Experții vârstnici cred că Bulgaria ar putea aduce ceva valoros în cadrul UE doar în regiunile tradiționale ale intereselor sale: Balcanii și Marea Neagră. Asta vine ca o mănușă vizavi de tendința generală din UE și din lume, anume pentru regionalism.

Între vectorii posibili ai răspunsului bulgar vizavi de schimbările din UE se inserează și ideea unei strategii macroregionale pentru Marea Neagră, una ce cuprinde totodată o mai mare cooperare regională. Noul guvernul bulgar, investit la 4 mai 2017, este cel care trebuie să dea răspunsul său la toate aceste idei diferite, formulate de comunitatea experților. Răspunsul bulgăresc la schimbările din UE cu siguranța va deveni mai clar în 2017, în timpul pregătirii Bulgariei pentru președinția Consiliului UE. Opinia mea este va fi vorba de un mix de idei diferite și de vectori politici. Speranța mea e că unele dintre aceste idei vor fi legate și de o mai mare cooperare româno-bulgară.

*****

Radev-Yohanis

Presedintele bulgar Rumen Radev (stânga) și președintele român Klaus Iohannis (foto: Vladimir Mitev)

De ce vizitele președintelui bulgar Radev la București și Atena au fost importante

Șeful de stat dă un semnal partenerilor europeni: Bulgaria ar putea da valoare adăugată UE în cele două regiuni unde ea ”are impact și relevanță” – în Balcanii de Vest și în Marea Neagră

Vladimir Mitev

Acest articol a fost publicat pe site-ul ”Baricada” la 29 Iunie 2017

Marile canale de televiziune din Bulgaria au folosit același ton atunci când au relatat despre vizita președintelui Rumen Radev la București: ”avioanele nu sunt cârnați”. Limbajul colorat a fost o parte din arsenalul ironic al generalului la adresa criticilor lui de la Sofia, critici care s-au înmulțit în ultimă perioadă, acuzându-l pe Radev că și-a exercitat influența pentru ca Bulgaria să cumpere avioane militare ”Gripen” și nu F-16.

Pentru media, presiunea de a avea știri conflictuale este de înțeles, chiar și atunci când ele vin de la o vizită internațională la București, dar relatarea mediatică a vizitei lui Radev s-a fixat doar pe scandalul și pe ordinea de zi de la Sofia. În acest fel, s-au pierdut anumite dezvoltări și discuții, unele care nu sunt atât de ”suculente” precum cele referitoare la cârnați.

În primul rând, în politica externă bulgărească se observă o activitate care n-a fost cunoscută în ultimii ani. Recent, premierul Borisov a avut vizite la Ankara, Bruxelles și Berlin, iar la Sofia i-a întâmpinat pe omologul său macedonean Zoran Zaev. La rândul său, președintele Radev a fost invitat la Atena, iar acum la București.

În al doilea rând, Grecia și România sunt singurele țări vecine cu Bulgaria care sunt membre UE. În același timp, sunt țări cu care țara noastră dezvoltă relații economice puternice. La sfârșitul anului 2016, în Bulgaria au fost înregistrate 14.000 de firme grecești. Chiar dacă o mare parte dintre ele nu au o activitate reală, capitalul grec în totalitatea sa oferă una din marile surse de locuri de muncă din Bulgaria. În 2016, schimbul comercial cu Grecia s-a ridicat la 3 miliarde de euro. Anul trecut Bulgaria a fost vizitată de 1.100.000 de greci, iar 1.200.000 de bulgari au mers la odihnă în țara vecină de la sud.

Dinamica pozitivă ar putea fi observată și în relațiile economice bulgaro-române. În 2016, schimbul comercial a ajuns aproape la 4 miliarde de euro. Aproximativ 1.100.000 de turiști români au vizitat Bulgaria, în timp ce turiștii bulgari din România au fost în număr de cca. 400.000, cu o tendința clară de creștere în următorii ani. Firmele bulgărești care sunt înregistrate în România sunt în număr de aproximativ 2.300, având un capital comun de 154 milioane de euroîn mai 2017.

Aceste date statistice arată detalii importante în ceea ce privește contextul în care Radev a făcut vizitele sale balcanice. A devenit clar că în ambele locuri a discutat despre conexiunile gazifere, aderarea la spațiul Schengen, protejarea frontierelor externe ale UE în condițiile presiunii emigranților.

La Atena, președintele bulgar a subliniat că e important ca interconexiunea cu Grecia să fie realizată la timp, adică până la sfârșitul lui 2019 și să fie deschise noi puncte frontaliere la granița de sud.

Radev a avut același mesaj și la București. Președintele a reamintit că România trebuie să construiască o stație de compresie care-i va permite exportul de gaz natural în Bulgaria. În momentul de față, conducta de gaz Ruse-Giurgiu funcționează doar într-o direcție și poate livra gaz doar spre vecina de la nord. Generalul a adăugat că au fost discuții și despre deschiderea unor noi puncte frontaliere, realizarea unor noi legături de feribot și construirea unor noi poduri. Această tematică a fost și pe ordinea ministrului bulgar de externe, Ekaterina Zaharieva, în timpul vizitei sale de la București, de la începutul lunii iunie. Cu toate acestea, încă nu există acorduri pentru construirea noii legături peste Dunăre – ideea unui al doilea pod al prieteniei la Ruse – Giurgiu.

În timpul vizitelor șefului de stat în Grecia și România poate că nu s-a ajuns la acorduri concrete, dar vizitele au rolul lor în diplomație, ele permițând unui nou politician precum Radev să cunoască colegii din vecinătate și să înțeleagă care sunt temele dificile și care sunt posibilitățile de dezvoltare în relațiile bilaterale.

Întâlnirea din România confirmă spiritul constructiv și direcția ascendentă din cadrul relațiilor Sofia-București. Stagnarea din ultimii ani derivă din dorința părții române că acele comunități românești din Bulgaria, a căror limba se aseamănă cu româna, să aibă acces mai ușor la educație în limba română. După ce Iohannis a subliniat această dorință la conferința de presă, Radev a dat un răspuns diplomatic, cum că în Bulgaria toți cetățenii sunt egali din punct de vedere al legii și statul bulgar face ceea ce este necesar pentru a proteja drepturile tuturor.

Pe alte teme, dialogul între cei doi politicieni s-a dezvoltat mai constructiv. În timpul campaniei prezidențiale, Radev s-a anunțat ca un susținător al luptei împotriva corupției din România. Iată cum în ziua alegerilor a fost votat de mulți alegători cu convingeri de dreapta. La 28 iunie, la București, președintele și-a reconfirmat opinia, precizând că lupta împotriva corupției din România ”și-a dovedit eficiența”.

La noi, succesele românești în acest sens sunt folosite ca exemplu atunci când se fac apelurile referitoare la anumite schimbări din sistemul judiciar. Dar organizarea și trăsăturile acestui sistem la vecinii din nord sunt rar discutate în Bulgaria și, probabil, sunt înțelese de foarte puțini. În acest caz, Radev a avut cuvinte frumoase pentru activitatea anticorupție, argumentele referindu-se la reușitele în ceea ce privește condamnarea unor politicieni de rang înalt și confiscarea averilor acestora prin decizii ale completurilor de judecată. Radev a mai adăugat că în fiecare țară există particularități – de exemplu, sistemul judiciar din România se diferențiază de cel din Bulgaria, iar acesta este motivul pentru care bulgarii ”nu pot copia” sistemul din românesc. În opinia lui Radev, ”susținerea lui Iohannis” există, iar principiile luptei împotrivă corupției din România sunt cele care ar putea fi folosite în viitor, ambii președinți urmând să schimbe experiențe în această privință.

În România, după o tradiție împământenită încă din vremea lui Ceaușescu, se face legătură directă între Bulgaria și Rusia. Când Radev a fost ales președinte, la aceiași dată cu colegul său moldovean Igor Dodon, mediile românești au fost inundate de hărți în care vecina de la nord era arătată ca fiind încercuită de state ”roșii” – simbolul influenței ruse. Întrebat de o jurnalistă de la Antena 3 TV (post apropriat social-democraților) cum privește Radev relațiile cu Rusia, Radev a răspuns că el va lupta pentru o diversificare a traseelor și surselor de gaz natural, așa încât bulgarii să aibă mai multă libertate în luare deciziilor, dar și prețuri mai mici. În același timp, șeful de stat bulgar a citat un gând al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care susține ca ”liniile de comunicare cu Rusia să fie deschise”, ca ”să scadă tensiunile” și să fie evitate ”posibilele riscuri”. La rândul său, Iohannis, după cum mai explicase în ultimul an, după activarea scutului anti-rachetă de la Deveselu, a arătat că instalația este una defensivă, că NATO e o alianța de apărare (nu de invazie) și că nu are intenția de a ataca Rusia.

Și în Grecia, dar și în România, Radev s-a întâlnit cu reprezentanții comunității bulgărești. În special în România el a exprimat angajamentul statului de a-i ajuta pe bulgarii din București să aibă din nou propria biserică, după ce, în 2009, biserica ”Sf. Ilie” a fost preluată de Biserică Ortodoxă Română. Bulgarii din România au cerut ajutorul statului așa încât cancelaria fraților Hristo și Evlogi Georgievi, aflată în momentul de față într-o situație de degradare accentuată, având ca proprietar statul român, să devină un muzeu al Renașterii Bulgare în București și al relațiilor de prietenie dintre români și bulgari.

Ambele vizite ale președintelui bulgar se asemănă cel puțin în privința încă unui aspect. Ele dau seama de activitatea regională mai amplă a Bulgariei împreună cu partenerii respectivi. În timpul vizitei lui Radev în Grecia, o parte a discuțiilor a făcut referire și la viitorul Balcanilor de Vest, inclusiv Macedonia. Pe altă parte, România și Bulgaria sunt două țări membre cheie ale UE în regiunea Mării Negre. În timp ce premierul Boyko Borisov lansează ideea de aderare la Euro zonă, după ce în Europa au început să se diferențieze oficial ”vitezele diferite”, se pare că Radev alege răspunsul alternativ la schimbările europene, Bulgaria oferind uniunii valoare adăugată în ambele regiuni unde ”are greutate/impact”.

Pentru jurnaliști, personalitatea politicianului Rumen Radev ar putea fi una destul de interesantă, dar nu din cauza ironiei stridente sau a limbajului său colorat. La cinci luni după ce a devenit șef de stat, acesta reușește să rămână în același timp euroatlantic și susținător al „ușii deschise” spre Rusia. Susține lupta împotrivă corupției din România, este gată să cunoască particularitățile ei, dar în același timp nu vrea să copieze în mod orb experiența străină. În timpul campaniei prezidențiale a creat impresia că e un susținător al zidurilor împotrivă emigranților, dar astăzi vrea să construiască poduri, puncte frontaliere și legături de feribot cu vecinii europeni.

Există încă ceva care nu a apărut în multe dintre mediile care au relatat vizitele lui Radev. Economia și business-ul bulgăresc sunt din ce în ce mai puternic legate cu Grecia și România. Oare, un schimb comercial comun de 7 miliarde de euro cu aceste țări din 2016 nu implică necesitatea mai multor știri (momentan nescrise) care să prezinte contactele româno-bulgare și greco-bulgare, din ce în ce mai strânse în ultima vreme?

*****

Romania-Bulgaria_Flag_1aBulgaria şi România (foto: Public Domain)

România și Bulgaria, prietenie cu năbădăi în UE

Jurnalistul român din site-ul PS News Dan Nicu comentează ideea despre o colaborare mai intensivă româno-bulgară în regiunea Mării Negre

Dan Nicu

Acest articol a fost publicat la 18 iulie pe site-ul românesc PS News. Autorul, Dan Nicu, analizează starea actuală a relațiilor de politică externă între România și Bulgaria, comentând și inițiativă privind inființarea unei macroregiunii a UE în Marea Neagră. El folosește în analiza sa informații, publicate mai devreme pe blogul Podul Prieteniei.

Dan Nicu este licențat în științe politice și are master în teorie și analiză politică la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (absolvit în 2012). În momentul de fața este jurnalist la portalul de știri PS News din București. Dan Nicu citește și înțelege limba bulgară.

Începând cu luna aprilie a anului 2017, în Bulgaria a început să se profileze o nouă opțiune de politică externă care vizează și România. Este vorba despre inițiativa creării unei macroregiuni europene ”Marea Neagră”, care ar cuprinde, în viziunea comunității de experți în politică externă de la Sofia, Bulgaria și România.

În continuare, vom aborda acest subiect în comparație cu acțiunile Bucureștiului oficial, dar și cu opiniile avizate pe care le-am regăsit în comunitatea românească de experți în spațiul Mării Negre. Vom începe cu viziunea Bucureștiului și vom continua cu cea a Sofiei, după care vom analiza șansele de reușită ale proiectului bulgar în contextul ultimelor evoluții din relațiile bilaterale româno-bulgare.

După vizita din 9 iunie 2017 a președintelui Iohannis la Washington și întâlnirea istorică a acestuia cu omologul său din SUA, Donald Trump, au existat voci ale comentatorilor avizați de politică externă de la București care au interpretat succesul diplomatic românesc drept un moment care ar putea marca distanțarea României de statutul perceput ca inferior în UE pe care îl împărțea cu Bulgaria, fără ca asta să însemne neapărat că Bulgaria și România nu vor colabora în continuare privind proiectele bilaterale și cele cu alte state din UE pe care le pun în practică.

Economistul Petrișor Peiu, expert al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN) afirmă într-un comentariu publicat pe 14 iunie pe site-ul Fundației:

Întâlnirea istorică dintre Klaus Iohannis și Donald Trump de la Casa Albă înseamnă, pentru noi, sfârșitul perioadei ”România și Bulgaria” (...) Practic, Donald Trump a readus România în grupul de state „first tier”, adică prietenii apropiați ai Americii, parteneri globali ai Washingtonului. (...) ”România are opțiunea de a alege între lărgirea grupului Visegrad (de la actuala formulă V4 la o noua formula V6, incluzând România și Bulgaria)și ignorarea planurilor „rebelilor” de la Varșovia și Budapesta și apropierea de Berlin și Paris (...) Dar cel mai mult vom avea de lucru la reducerea decalajelor față de Europa Centrală, zisă și grupul Visegrad: politic, America ne percepe la pachet cu Polonia (altă campioană a atlantismului) și, poate tot simbolic, Donald Trump va merge pe 6-7 iulie la Wroclaw la o reuniune organizată de V4 pentru consolidarea unei lumi comune central și est-europene: așa-numitul format „Inițiativa celor trei mări” (Baltica, Adriatica și Marea Neagră), de fapt relansarea proiectului interbelic „Miedzymorze” (obsesie a federalizării Europei Centrale și de Est împotriva Berlinului și Moscovei).

PS News prezintă, în cele ce urmează, două opinii aparținând comunității de experți în relații internaționale din Bulgaria

Prima viziune asupra subiectului relațiilor româno-bulgare pe care o prezentăm îi aparține lui Lyubomir Kyuchukov, director al Institutului de Economie și Relații Internaționale din Sofia.

Pe site-ul FUMN, Kyuchukov figurează cu următoarea biografie:

Lyubomir Kyuchukov este diplomat și analist de politică externă bulgar. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, specializându-se în Universitatea Georgetown din Washington. A început cariera sa diplomatică ca atașat în ambasada Bulgariei din București. A fost ministrul adjunct al afacerilor externe, membru al Consiliului de integrare europeană și euroatlantică la Președinția Bulgariei, membru al Consiliului de Integrare Europeană la Consiliul Ministerial al Bulgariei. În perioadă 2009-2012 a fost ambasador la Londra. Acum este director al Institutului de economie și relații internaționale. Stăpânește limba engleză, rusă, română, franceză și folosește italiană.

Într-un interviu publicat pe 13 aprilie 2017 pe site-ul FUMN cu acordul realizatorului (jurnalistul bulgar Vladimir Mitev, posesor al blogului cu denumirea ”Podul prieteniei – Мостът на приятелството. Un blog despre duo-ul România-Bulgaria – Един блог за дуото Румъния – България”), expertul Lyubomir Kyuchukov afirmă:

Acum doi ani, împreună cu fostul ministru de externe bulgar Solomon Pasy am lansat ideea de crearea a unei grupe B-5 (sau ”Vișegrad Balcanic”) cu participarea Bulgariei, a României, a Greciei, a Croației și a Sloveniei (în caz că e interesată). Exemplul Grupului de la Vișegrad este suficient de convingător privind rolul și câștigul unei colaborări de acest tip. (...) Urmărind forța unei logici nu prea inteligibile, când au fost candidați pentru UE, și în primii ani ca membri, Bulgaria și România pare că au fost mai mult într-un regim de competiție decât într-unul de colaborare. Există o explicație pentru asta, dar ea n-ar putea fi o scuză – ambele țări au fost sub presiune să completeze reformele necesare, au fost sub mecanismul de cooperare și verificare (MCV), au avut probleme interne serioase. Nu există o colaborare mai naturală în cadrul UE decât cea între România și Bulgaria – fie prin prisma problemelor comune, pe care ele le au de rezolvat (desființarea MCV, aderarea la Schengen, eventual la zona euro, securitatea în Marea Neagră și la Balcanii, șamd), fie legată cu coordonarea și protejarea unor idei și initiative mutuale în cadrul UE. Ceea ce este esențial pentru ambele țări este să se încerce o schimbare: în primul rând, felul cum aceste doua state sunt privite ca două membre cu probleme în UE, în al doilea rând, noțiunea conform căreia contribuția lor este mai mică față de problemele pe care le crează. O premisă obligătorie pentru asta este consolidarea infrastructurii, a legăturilor bilaterale și multilaterale din regiune, independent de numeroasele probleme și conflicte din zonă, inființarea unei rețele de fel propriu, de dialog și de colaborare.”

Un alt diplomat și expert în relații externe din Bulgaria, deputatul european Georgi Pirinski se pronunță mult mai clar privind perspectiva Bulgariei asupra relațiilor cu România în interiorul Uniunii Europene.

Blogul ”Podul Prieteniei” prezintă următoarea notă biografică a lui Pirinski:

Georgi Pirinski s-a născut în 1948 la New York. El a fost ministrul adjunct bulgar al Comerțului Exterior între 1980 și 1989. A fost deputat în parlamentul Bulgariei în perioada 1990-2013. În 1995-1996 a fost ministru de Externe al Bulgariei, iar între 2005 și 2009 a fost președintele Adunării Naționale (Parlamentul Bulgariei, n.r.) A devenit membru al Parlamentului European în 2014.

În interviul publicat de jurnalistul bulgar Vladimir Mitev în data de 3 mai 2017 pe blogul său, Pirinski a vorbit despre propria sa inițiativă lansată în aprilie la Sofia privind crearea unei macroregiuni europene România-Bulgaria:

Domnule Pirinski, la o masă rotundă din Sofia la începutul lui aprilie 2017 ați prezentat ideea creării unei euroregiuni a Mării Negre, care ar putea face parte din inițiativele politice ale președinției bulgare a UE în prima jumătate a anului 2018. Care este esența ideii dumneavoastră? Care sunt rezultatele pe anticipați că le pot obține țările de la Marea Neagră și Uniunea Europeană în urma realizării acestei idei?

Esența ideii discutate la conferința de pe 3 aprilie 2017 în Sofia a fost că Bulgaria și România, ca state membre UE și riverane la Marea Neagră, ar putea iniția o Strategie Macroregională pentru Regiunea Mării Negre. În conformitate cu definiția unanim acceptată în UE, o strategie macroregională este un model integrat de acțiune aprobat de Consiliul European care are scopul de a depăși provocările dintr-o regiune geografică din UE. Aceste provocări afectează statele membre și țările terțe amplasate în respectiva regiune. Împreună, țările în cauză colaborează mai strâns pentru a atinge un nivel mai înalt al coeziunii economice, sociale și teritoriale.

După cum se știe, prima strategie de acest gen a fost propusă cu 10 ani în urmă de statele baltice din UE (Estonia, Letonia și Lituania, n.r.), ceea ce a condus la crearea macroregiunii UE pentru Marea Baltică în anul 2009. Încă 3 macroregiuni au fost create în următorii ani – cea a Dunării, cea a Munților Alpi și cea Adriatico-Ioniană. Inițiativa le-a aparținut, în toate cazurile, țărilor membre ale UE, în timp ce statele terțe din respectivele regiuni au căpătat statutul de participanți.

Un asemenea model integrat de acțiune oferă 2 avantaje de bază. Primul este rezolvarea cu succes a problemelor pe care țările nu le pot rezolva în mod separat. A doua este evidențierea unei viziuni comune pentru viitorul regiunii. Ideea este să se atingă cele mai bune rezultate posibile prin intermediul coordonării politicilor și resurselor pe care UE le alocă fiecărei regiuni în parte, fără a solicita noi finanțări sau crearea unor noi instituții sau norme.”

România și Bulgaria, ”frați de cruce” în UE?

În primele 6 luni ale anului 2018, Bulgaria va deține președinția rotativă a Uniunii Europene, fiind urmată de România în perioada 1 ianuarie – 1 iulie 2019. În a doua jumătate a anului 2018, președinția UE va fi asigurată de Austria, țară aflată pe cursul Dunării și care are interese geopolitice în regiunea Mării Negre.

În acest context, trebuie reamintit faptul că, excepție făcând Croația, România și Bulgaria sunt cele mai noi țări membre ale Uniunii Europene. Acestea au aderat la UE pe 1 ianuarie 2007, înaintea Croației, ultima țară care a aderat la UE pe 1 iulie 2013.

România și Bulgaria au semnat un tratat comun de aderare la Uniunea Europeană pe 25 aprilie 2005, conform Wikipedia. Înțelegerea celor două țări cu UE a prevăzut aderarea în comun a României și Bulgariei pe 1 ianuarie 2007. De atunci, există în comunicarea oficială din UE conceptele de ”Grup al celor 10” (A-10), țările care au aderat în 2004, și grupul format din România și Bulgaria (extinderea UE din 2007).

Există, prin urmare, și o anumită așteptare de la nivelul central al UE (Comisia Europeană) ca România și Bulgaria să se comporte într-un mod coordonat privind proiectele și inițiativele regionale din Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, România, care are un nivel de trai mai ridicat în comparație cu Bulgaria (România are în 2017 un salariu minim de 322 euro față de 235 euro în Bulgaria, potrivit Eurostat citat de Mediafax), a întreprins din 2007 eforturi diplomatice de a depăși acest statut. Până acum nu a reușit, având în vedere că nu a aderat la zona Euro după o previziune inițială pentru anul 2019, și nu a reușit încă să adere la Spațiul Schengen chiar dacă este obligată prin înțelegerile la nivelul UE să facă acest lucru într-un viitor previzibil, ca și Bulgaria.

Vizita președintelui Klaus Iohannis la Washington, în iunie, și întâlnirea acestuia cu președintele SUA Donald Trump pe 9 iunie poate fi interpretată ca prim semnal al individualizării României în parteneriatul strategic cu SUA și NATO și început al decuplării de Bulgaria.

Cât despre UE, la Bruxelles se fac în continuare eforturi de a menține coeziunea celor 28 de membri ai Comunității Europene. Există și inițiative de regionalizare, precum ”Europa cu două viteze”, care presupune că statele din nucleul vechi al UE, ante-2004, cei 15 membri plus cele care au aderat la zona Euro, să-și păstreze formatul de cooperare, iar pentru celelalte să se păstreze moneda națională. ”cele două viteze” țin de gradul diferit de integrare între state, Europa Centrală și de Est urmând să-și păstreze actualele norme internaționale de cooperare în Uniunea Europeană. Nu este vorba despre două Uniuni Europene, ci despre statuarea permanentă a unei deosebiri între Europa Occidentală și Europa Centrală și de Est.

România și Bulgaria vor rămâne parteneri apropiați în Uniunea Europeană, însă există și vechi disensiuni încă nerezolvate

Prima întâlnire oficială dintre președinții României, Klaus Iohannis, și Bulgariei, Rumen Radev, a avut loc la Palatul Cotroceni pe 28 iunie 2017. Cei doi șefi de stat au abordat în discursurile lor, fiecare în parte, relațiile parteneriale ale României și Bulgariei în Uniunea Europeană și în NATO, legăturile bilaterale în domeniile energiei și securității, dar și colaborarea în primul semestru al anului următor, 2018, când Bulgaria va prelua președinția UE. Conform discursurilor prezidențiale, aderarea la spațiul Schengen pare să rămână principala preocupare comună de politică externă în interiorul UE a Bucureștiului și Sofiei.

Președintele Bulgariei a vorbit despre ceea ce Sofia consideră a fi un ”model românesc de luptă împotriva corupției”, pe care l-a apreciat pozitiv, exprimându-și dorința ca Bulgaria să realizeze schimburi de experiență cu România privind combaterea corupției.

Încă mai lipsește deschiderea autorităților din Bulgaria pentru predarea în limba română în școlile localităților din proximitatea Dunării în care locuiesc etnici români, subiectul fiind ocolit de partea bulgară. Președintele Radev a afirmat că ”în Bulgaria toți cetățenii au drepturi egale, indiferent de etnie, religie sau limba maternă, iar statul bulgar face tot posibilul pentru a proteja drepturile cetățenilor săi”. Radev a comunicat această poziție oficială a Președinției de la Sofia ca răspuns la solicitarea președintelui Iohannis ca Bulgaria să acorde acces la educație în limba română comunității etnoculturale românofone din Bulgaria cunoscute atât prin etnonimul contemporan (”români”) cât și prin cel numele arhaic românesc ”vlahi”.

Conform datelor oficiale ale ultimului recensământ din Bulgaria (2011), în țara vecină există 4464 de etnici români, dintre care 866 s-au declarat români, iar 3598 – vlahi.

Autorităților celor două țări le va fi destul de dificil să realizeze un program de colaborare bilaterală care să corespundă așteptărilor manifestate atât de oficiali, cât și de experți, în situația în care mai există pe agenda bilaterală puncte nerezolvate. Însă chiar și așa, relațiile româno-bulgare par să fie acum la cel mai înalt nivel de după 1 ianuarie 2007.

*****

IMG_2022Maria Grapini în timpul forumului româno-bulgar din orașul Ruse, Βουλγαρία, 20 octombrie 2017 (foto: Maria Grapini, EP)

Maria Grapini: România și Bulgaria trebuie să intensifice schimbările economice, culturale și educaționale pentru a fructifica posibilitățile în UE

Macroregiunea Mării Negre este o inițiativă care va ajuta la dezvoltarea economică a României și a Bulgariei și înseamnă cooperare între toate țările din zona Mării Negre în măsură în care ele respectă acordurile semnate cu UE

Maria Grapini este europarlamentar român din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European. Ea este co-președinte al Intergrupului pentru IMM-uri. Ea e și membru Delegației la Adunarea Parlamentară Euronest și al Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova. Înainte de a se implica în politică Grapini a lucrat ani de zile ca expert și manager în industria confecțiilor. Între 2012 și 2014 ea a fost ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism.

Blogul ”Podul Prieteniei” a prezentat ideea de crearea unei macroregiunii Mării Negre prin interviuri cu eurodeputatul bulgar Georgi Pirinski și expertul de politica externă bulgar Lyubomir Kyuchukov în primavara 2017. La 9 octombrie 2017 ministrul adjunct al transportului, al tehnologilor informaționale și al comunicațiilor Velik Zanchev a declarat în Reprezentanța Permanentă a Bulgariei pe lânga Uniunii Europene în Bruxelles ca în proiectul de programă pentru președinția bulgărească o dintre prioritățile este ”abordare integrată macroregională către regiunea Mării Negre”. Asta înseamnă că Sofia va încerca de a îmbunătăți legăturile transportale, comunicaționale și infrastructurale în regiunea.

Acest interviu a fost publicat la 25 octombrie 2017 pe site-ul Baricada.

La forumul transfrontalier româno-bulgar ”De 10 ani în UE: calea de urmat” la 20 octombrie din Ruse, Βουλγαρία, Dvs. ați arătat susținerea sa despre ideea de înființare unei macroregiune europene a Mării Negre. Cum crearea acestei euroregiune va fi de folosit pentru România, Βουλγαρία, regiunea Mării Negre și UE?

Macroregiunea zonei Mării Negre ajută la o dezvoltare economică a României și Bulgariei, la o mai bună conectivitate cu Europa de Vest, dar și la îmbunătățirea infrastructurii din cele două țări.

Realizarea ideii despre o macroregiune europeană a Mării Negre ar însemna scădere confruntării între țările occidentale, între care România și Bulgaria, și forțele regionale precum Rusia și Turcia. În ce măsură România vede interesul său național în mai multă colaborare în regiunea Mării Negre în loc de a cauta izolarea Rusiei sau a Turciei?

Crearea unei Macroregiuni în zona Mării Negre, similară cu cea din zona Mării Baltice, nu înseamnă confruntare, ci colaborare cu toate statele din zona Mării Negre, inclusiv Turcia și Rusia, în măsura în care cele două state respectă acordurile semnate cu UE.

Chiar dacă la nivel european să fac pași pentru realizarea ideii de o macroregiune europeană a Mării Negre, cum încrederea Rusiei și a Turciei ar trebui să fie câștigată și ce rol ar putea juca București și Sofia în acest proces?

Încrederea Rusiei și a Turciei trebuie să se bazeze pe recunoașterea independenței și suveranității statelor vecine, pe respectarea tratatului UE și a acordurilor de negociere. Dezvoltarea economică în zona Mării Negre poate juca un rol important în dezvoltarea economică a României și a Bulgariei care pot juca, la rândul lor, un rol important în dezvoltarea relațiilor UE-Turcia și Rusia.

Cum arată starea duo-ului România-Bulgaria timp de 10 ani după aderarea ambelor țări în UE când această duo e privită dinspre Bruxelles? Care sunt reușirile în relațiile bilaterale popoarelor noastre în ultimă decadă? Oare nu suntem încă îndepartați de conștientizarea ca prin colaborare în economie, infrastructură și cultură am putea crea o dinamică economică și o gândire mai modernă în popoarele noastre?

Așa cum am spus și la Conferința de la Ruse, cred că țările noastre nu au fructificat suficient cei 10 ani. Împreună, am fi putut dezvolta mult mai mult relațiile economice și am fi putut propune proiecte comune UE (Comisiei Europene). Acum suntem pe drum cel bun, sunt întâlniri între cele două guverne, avem proiecte comune pe infrastructura de transport, Strategia Dunării.

Trebuie să intensificăm și schimburile culturale și educaționale pentru a schimba mentalitatea unor cetățeni din țările noastre, pentru înțelegerea corectă a democrației, a nevoii de implicare pentru schimbare.

*****

Concluzii provizorii

Cartea digitală ”Cooperare Dificilă: Interacțiunile de politica externă și proiectele de infrastructură ale României și Bulgariei” se încheie cu un sfârșit deschis. Speranța mea e că vor veni și alte inițiative de colaborare, desigur, cu propriile decalaje în funcție de interesele particulare ale fiecărei țări, care, cu siguranță, vor fi și ele analizat. În toamna anului 2017, au fost făcute declarații cum că ambele guverne urmează să facă ședințe regulate – un semn de mutualitate, care trebuie să fie dublate de rezultate.

România și Bulgaria sunt împreună în UE de mai mult de un deceniu, fără granițe strict protejate, timp care ar putea fi interpretat că o perioadă relativ mare. O simpla punere a acestor țări împreună nu poate contribui la aproprierea lor și la realizarea unor proiecte comune dacă nu se produce o schimbare și în inimile și mințile oamenilor, schimbare care să genereze un interes reciproc și sincer. Ca rezultat al căderii granițelor, se pare că pentru unii singura schimbare se referă la faptul unii români și bulgari doar și-au întărit unele prejudecăți mai vechi. Totdeauna este mai ușor să comunici cu celălalt doar în măsură în care el confirmă ceea ce tu deja știi despre el.

Însă cei care pot dă naștere viitorului sunt cei care n-au devenit mizantropi din cauza cunoașterii lumii. Ambele popoare care sunt confruntate cu toate problemele lumii moderne în termini de precaritate muncii, deficite sistemelor de sănătate și pensii și alte forme de insecuritate ar putea fi vitalizate de găsirea unui spaţiu nou şi unui adevăr nou în comunicarea transfrontalieră. Procesul cunoașterii, al comunicării, și al acțiunării împreună cu celălalt este începutul unei intrării în lumea modernă.

Sper că acestă carte digitală va servi ca o fotografie a unui moment în timp în relațiile între ambele popoare care merită de a trai mai bine, împreuna și separate. Aș vrea să-le mulțumesc pe autorii și medii care mai devreme au permis republicarea articolelor lor pe blogul meu, și care sunt acum incluse în carte: Sorin Ionița, Dan Nicu și PS News, Andrei Luca Popescu, Clarice Dinu și Gândul, Bilten, A-specto și Baricada. Sper că ei și mulți alți vor găsi sens de a scrie și acționa mai mult asupra chestiilor româno-bulgare și sper că blogul meu va în continuu un punct de referință, când cineva vrea să citească și să reflecteze asupra țărilor noastre!

 

 

[1] https://youtu.be/JzNlYA2gcJA Interviu cu Lyubomir Kyuchukov, cu subtitrare în limba română și limba engleză, acordat emisiunii Sâmbătă 150 a Radioului Național Bulgar. Tema este ideea unei strategii europene la Marea Neagră și viitorul Balcanilor.

[2] https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/white_paper_on_the_future_of_europe_en.pdf

[3] http://verfassungsblog.de/five-scenarios-for-europe-understanding-the-eu-commissions-white-paper-on-the-future-of-europe/

[4] http://www.naftemporiki.gr/story/1145928/athens-declaration-of-the-1st-mediterranean-eu-countries-summit

[5] http://ufmsecretariat.org/3rd-southern-eu-countries-summit-ufm-plays-a-central-role-in-the-consolidation-of-euro-mediterranean-regional-cooperation/

[6] https://visegradpost.com/en/2017/03/04/visegrad-group-wants-a-better-europe/

[7] https://movafaq.wordpress.com/2017/04/20/bechev-bulgaria-eu-interview-ro/

[8] http://www.ecfr.eu/

[9] http://www.balkan-commission.org/

[10] http://www.ecfr.eu/sofia/post/five_opportunities_for_bulgaria_to_participate_in_the_future_of_europe

[11] https://youtu.be/JzNlYA2gcJA

[12] https://movafaq.wordpress.com/2017/04/13/kyuchukov-interview-black-sea-ro/

[13] https://movafaq.wordpress.com/2017/05/03/pirinski-interview-ro/

[14] https://movafaq.wordpress.com/2017/05/03/pirinski-interview-ro/

[15] https://movafaq.wordpress.com/2017/05/03/pirinski-interview-ro/

[16] https://movafaq.wordpress.com/2017/04/13/kyuchukov-interview-black-sea-ro/

[17] https://movafaq.wordpress.com/2017/02/09/romania-bulgaria-cross-border-collaboration-ro/

Μετάφραση
EnglishБългарскиČeštinaNederlandsFrançaisDeutschΕλληνικάעבריתÍslenskaItalianoLatīnaLietuvių kalbaPolskiPortuguêsRomânăРусскийSlovenčinaSlovenščinaEspañolSvenskaTürkçe